Richard Clayderman, concert in Piata Sfatului din Brasov
Fericire pe note de pian pentru cei care il iubesc pe Richard Clayderman. Maine seara, celebrul artist va concerta timp de doua ore, pe scena montata in Piata Sfatului, din Brasov
De Redactia Observator la 12.07.2013, 17:05Cateva note de pian, care te poarta parca spre cer. E Clayderman. Richard Clayderman, cu a lui renumita melodie, "Balada pentru Adeline". O vor asculta, probabil, live si brasovenii. Mai e o zi pana cand cunoscutul compozitor si pianist francez se va arata publicului din Piata Sfatului. Iar fanii il asteapta cu infrigurare. La fel si cei responsabili cu primirea lui. Ce va manca, unde va dormi. In spatele raspunsurilor, pregatirile sunt in toi.
"Avem o combinatie intre bucataria mediteraneana si cea asiatica". Pe scurt, meniul va fi in totalitate vegetarian. Pe larg: "Incepem cu micul dejun, unde avem branza, legume la cuptor, humus. Spre pranz, tot din bufetul libanez. La cina, din meniul a la carte. Optiunea vegetariana", a povestit Rares Chircan, bucatar sef.
Si doar sucuri naturale. Si cum compozitorul trebuie sa se si odihneasca, o camera din hotelul de patru stele, de la etajul opt, este pregatita. O astfel de camera costa, in mod obisnuit, 130 de euro. Destul de modest, am putea spune. Inchirierea pianului la care va canta, si care-a trecut prin mainile multor artisti de seama, a costat mai mult. Aproape 200 de euro.
Concertul va dura nu mai putin de doua ore. Peste 2.000 de bilete s-au pus in vanzare. Costa intre 80 si 200 de lei. Desigur, fanii infocati pot plati si 400 de lei, daca vor sa stea in zona VIP.