ROMÂN RĂPIT în Libia, după un ATAC ARMAT asupra unui convoi al ONU
Indivizi înarmaţi au reţinut şapte membri ai misiunii ONU în Libia, printre care şi un român, după un atac împotriva convoiului lor, miercuri, în oraşul Az Zawiyah, la 50 de kilometri vest de Tripoli, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, citată de AFP.
De Redactia Observator la 29.06.2017, 08:05Indivizi înarmaţi au reţinut pentru scurt timp şapte membri ai misiunii ONU în Libia, printre care şi un român, după un atac împotriva convoiului lor, în oraşul Az Zawiyah, la 50 de kilometri vest de Tripoli, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, citată de AFP.
'Au fost eliberaţi. Toţi sunt teferi şi nevătămaţi', a declarat pentru AFP generalul Najmi al-Nakoua, şeful gărzii prezidenţiale, însărcinată în special cu protecţia misiunilor diplomatice la Tripoli.
Misiunea ONU în Libia a confirmat atacul asupra convoiului său.
'Misiunea de sprijin a Organizaţiei Naţiunilor Unite în Libia (UNSMIL) confirmă că un convoi al Naţiunilor Unite a fost lovit miercuri, în timp ce se afla pe drum între Sorman şi Tripoli', a declarat o purtătoare de cuvânt într-un comunicat.
UNSMIL a precizat că nu s-au înregistrat victime printre membrii în cauză ai misiunii.
Purtătoarea de cuvânt nu a oferit alte detalii asupra circumstanţelor atacului.
Un membru al parlamentului libian, Abdallah al-Lafi, care a participat la negocierile încheiate cu eliberarea personalului ONU, a confirmat că membrii misiunii sunt 'sănătoşi'.
El a făcut cunoscut că misiunea ONU era alcătuită din două femei, o egipteană şi o palestiniană, şi cinci bărbaţi, un malaezian, un român şi trei libieni.
Sursa: Agerpres