Antena LIVE

Români păcăliți cu apartamente vândute de mai multe ori, la Craiova. Paguba e de peste un milion de euro

Un italian de 68 de ani este acuzat de procurorii DIICOT că a înșelat 24 de persoane cu apartamente construite de firmele sale și pe care le vindea, de fapt, de mai multe ori, pricinuind persoanelor vătămate o pagubă totală estimată la peste un milion de euro.

De la 25.09.2020, 14:57
Români păcăliți cu apartamente vândute de mai multe ori, la Craiova Profimedia Images/ imagine ilustrativă

Italianul, stabilit la Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore, apoi magistraţii de la Tribunalul Dolj au dispus plasarea lui sub control judiciar. 

Alte patru persoane, români, sunt cercetate în dosar pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Acestea l-ar fi ajutat pe italian să-și pună în aplicare planul.

Schema i-a adus italianului peste un milion de euro

„Inculpatul, cetățean italian, ajutat de alte 4 persoane, a indus în eroare un număr de 24 de persoane vătămate cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra unor imobile-apartamente construite de firmele pe care le administra/controla, respectiv case, terenuri, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, pricinuindu-le, astfel, persoanelor vătămate o pagubă totală estimată la 1.138.770 de euro”, au precizat anchetatorii.

”Persoanele în cauză ar fi indus în eroare şi prejudiciat 24 de persoane la momentul încheierii şi derulării unor antecontracte, acte adiţionale şi contracte de vânzare – cumpărare a unor imobile nou construite, care ar fi fost promise spre vânzare sau înstrăinate către mai mulţi promitenţi - cumpărători sau cumpărători”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Citește și:
 Start incert pentru programul Noua Casă, dar tinerii sunt interesați, atraşi de avansul de doar 5%
Programul 'Prima casă' devine 'O familie, o casă'. Condiții pentru accesarea creditului

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024