România a preluat oficial, pentru şase luni, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene
Într-o ceremonie impresionantă, la Ateneul Român, liderii europeni au vorbit despre aderarea României la spaţiul Schengen şi despre importanţa statului de drept.
De Redactia Observator la 11.01.2019, 10:39Într-o ceremonie impresionantă, la Ateneul Român, liderii europeni au vorbit despre aderarea României la spaţiul Schengen şi despre importanţa statului de drept.
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a furat însă show-ul şi a impresionat cu discursul său. Într-o română impecabilă, el a vorbit despre valorile şi realizările noastre, despre intelectualii şi cei mai mari sportivi ai României.
Ateneul s-a dovedit neîncăpător pentru cei peste 700 de oficiali europeni şi români care au participat la eveniment.
Pentru România urmează acum un adevărat maraton diplomatic: şase luni de reuniuni de grad zero, mii de întâlniri oficiale şi decizii cruciale pentru cei sute de milioane de europeni.