România, sub fenomenul Arsenie Boca
România e cuprinsă de fenomenul Arsenie Boca. Oameni din ţară şi din străinătate bat mii sau sute de kilometri ca să roage la crucea de lemn.
De Redactia Observator la 23.09.2014, 20:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
România e cuprinsă de fenomenul Arsenie Boca. Oameni din ţară şi din străinătate bat mii sau sute de kilometri ca să roage la crucea de lemn.
La aproape 25 de ani de la moartea lui, săraci sau bogaţi, bolnavi sau sănătoşi, îşi găsesc aici alinare şi vindecare. Vin şi împlinesc profeţia celui care a fost supranumit Sfântul Ardealului. Părintele le-a spus credincioşilor, că de DINCOLO de moarte îi va ajuta şi mai mult. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Avea darul de-a citi în sufletul omului. Picturile sale, de la Mănăstirea Drăgănescu ascund şi alte taine.
Mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Prislop e un loc unde e mereu lume. Multă. Pelerinii au transformat petecul de pământ într-o grădină.
Părintele Arsenie Boca nu a fost canonizat. Dar credincioşilor nu le pasă. Vin tot mai mulţi, din toate colţurile ţării sau din străinătate, să-i ceară ajutorul. Şi pleacă, vindecaţi. La inimă sau la trup. De curând, o femeie a avut surpriza de-a fotografia imagini incredibile la mormânt. O siluetă luminoasă, despre care ea crede că ar fi, chiar părintele.
O spune părintele Pantelimon, considerat a fi ultimul ucenic în viaţă al Sfântului Ardealului. Călugărul povesteşte cum, părintele Arsenie Boca i-a dat şi lui semne, de dincolo de moarte. La una dintre vizitele pe care le-a făcut la Prislop a simţit că maşina în care se afla pluteşte şi a parcurs în timp record o distanţă de 300 de kilometri.
Pe 28 noiembrie se împlinesc 25 de ani de când părintele Arsenie Boca a trecut la Domnul.