Antena LIVE

Curs valutar

Video

Românii au sărbătorit ridicarea stării de alertă ca şi cum ar fi fost Revelionul. "Eliberare totală", după 2 ani de pandemie

Este prima zi de libertate, după doi ani de pandemie şi cinci valuri de Covid. De azi-noapte, toate restricţiile au fost ridicate, masca nu mai este obligatorie nici în aer liber, nici în spaţiile închise. Rămâne doar ca recomandare să fie purtată în interior şi în spaţiile aglomerate. Teoretic, certificatul verde dispare şi el. 

De la 09.03.2022, 14:27

Românii au petrecut până în zori, ca înainte de pandemie, pentru a sărbători ridicarea stării de alertă. 

Bărbat: Eliberare totală. Ceva excepţional, aşa trebuia să fie mereu, după părerea mea. Sărbătorim frumos, elegant, cu domnişoare.

Reprezentant club: Suntem liberi începând cu ora 12 să funcţionăm normal, fără măşti, restricţii şi ore limită.

Masca nu mai este obligatorie din 9 martie

Pe acelaşi subiect

După aproape doi ani, starea de alertă a încetat şi, odată cu ea, au fost ridicate toate restricţiile. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, atrage însă atenţia asupra responsabilităţii fiecăruia dintre români pentru ca pandemia să rămână sub control. În acest sens el a făcut câteva recomandări.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit, marţi, despre ridicarea stării de alertă şi recomandările specialiştilor în acest context.  Ministrul Sănătăţii a făcut câteva ”recomandări cu tărie”: 

Ministerul de Interne a transmis, marţi, că, de la miezul nopţii, încetează toate restricţiile impuse pe durata pandemiei, inclusiv portul măştii de protecţie în spaţii publice. De asemenea, actele care au expirat pe durata stării de alertă trebuie înlocuite în următoarele 90 de zile, instituţiile urmând a lua măsuri pentru a nu se produce aglomeraţie. 

“România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade. Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid - 19.  Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coronavirus restrictii club
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Cine salvează UE și România de la dezastru. Expert: „S-au împușcat într-un...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Marile controverse din jurul candidaților la alegerile prezidențiale. De la...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024