În caz de război, românii din Diaspora sunt obligaţi să se întoarcă în țară, în termen de 10 zile. Proiectul MApN, în dezbatere publică
Românii din Diaspora trebuie să se întoarcă în țară, în caz de razboi. Un proiect MApN prevede că, la instituirea stării de asediu sau de război, cetăţenii români încorporabili, plecaţi temporar în afara ţării, sunt obligaţi să se întoară în țară în termen de 10 zile.
De Redactia Observator la 01.10.2018, 15:37Românii din Diaspora trebuie să se întoarcă în țară, în caz de razboi. Un proiect al MApN prevede că, la instituirea stării de asediu, la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetăţenii români încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecaţi temporar în afara ţării, vor avea obligația de a se întoarce în țară pentru serviciul militar în cel mult 10 zile.
Proiectul prevede ca cetățenii români din Diaspora să poată fi chemați înapoi în țară, la cererea Parlamentului sau a președintelui, dacă au între 20 și 35 de ani.
Este vorba despre proiectul privind modificarea şi completarea Legii nr. 446/2006, privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
- Armata obligatorie, din nou în atenţia ministrului Apărării: "Stagiul militar în România este suspendat, nu...
- Recrutări în Armată 2018. MApN anunţă 3.400 de posturi disponibile. Cât câştigă un rezervist voluntar şi...
- Angajări în Armată 2018. MApN recrutează peste 3.400 de oameni în perioada 2 aprilie - 8 iunie
Mobilizare în stare de asediu sau de război
La articolul 2 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„b) participarea la alte forme de pregătire organizate de instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.”
La articolul 3 alineatele (3) şi (51) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„ (3) Serviciul militar activ se îndeplineşte în calitate de:
a) militar profesionist;
b) elev, student sau cursant în unităţile/instituţiile de învăţământ din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, denumite în continuare instituţii de învăţământ militar, cu excepţia elevilor colegiilor naţionale militare;
c) preot militar;
d) militar voluntar în termen;
e) militar conscript.
…………………………………………………………………………………..
(51) La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu şi a stării de urgenţă, rezerviştii sunt mobilizaţi/concentraţi potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.”
Recrutări în Armată 2018. Cât câştigă un rezervist voluntar şi cum poţi să aplici
3. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins:
„Art. 31. - (1) Serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen se îndeplineşte de către cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au vârsta cuprinsă între 18 şi 51 ani, la solicitarea acestora, potrivit nevoilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
(2) Militarii voluntari în termen au numai gradul de soldat.
(3) Condiţiile de îndeplinire a serviciului militar în calitate de militar voluntar în termen se stabilesc prin lege.”
4. Alineatul (1) al articolului 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - (1) Cetăţenii încorporabili, în sensul prezentei legi, sunt consideraţi cetăţenii români, bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, care nu îndeplinesc serviciul militar în niciuna dintre calităţile prevăzute la art. 3 alin. (3) şi (4).”
5. La articolul 7, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4) cu următorul cuprins:
„(3) Cetăţenii care îndeplinesc serviciul militar activ, serviciul militar în rezervă, precum şi cetăţenii încorporabili sunt cetăţeni cu obligaţii militare.
(4) Recruţii, în sensul prezentei legi, sunt consideraţi cetăţenii încorporabili care au parcurs procesul de recrutare pentru îndeplinirea serviciului militar pe bază de conscripţie, cu excepţia celor clasaţi inapţi pentru serviciul militar, cu scoatere din evidenţă, conform baremului medical. Calitatea de recrut se dobândeşte la data emiterii hotărârii comisiei locale de recrutare-încorporare şi se pierde la data luării în evidenţă la unitatea unde este încorporat sau în situaţia neîndeplinirii criteriilor pentru îndeplinirea serviciului militar.”
6. Alineatul (1) al articolului 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 8. - (1) Cetăţenii care au dobândit sau au redobândit cetăţenia română, îndeplinesc serviciul militar în condiţiile prezentei legi.
MApN a scos la concurs 6.400 de posturi
7. La articolul 8 după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4), (5) şi (6) cu următorul cuprins:
(4) Cetăţenii români care au îndeplinit serviciul militar în armatele statelor membre ale NATO sau ale UE se iau în evidenţa centrelor militare cu gradul militar dobândit.
(5) Cetăţenii români, care au îndeplinit serviciul militar în armatele altor state în afara celor prevăzute la alin. (4), se iau în evidenţa centrelor militare cu gradul de soldat în rezervă, cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (1), indiferent de gradul militar dobândit.
(6) Luarea în evidenţă a cetăţenilor specificaţi la alin. (4) şi (5) se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale.”
Românii din Diaspora, obligaţi să se întoarcă în ţară, în caz de război
8. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins:
„Art. 81. - (1) Cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii au obligaţia de a se prezenta la locul, data şi ora prevăzute în ordinul de chemare.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război cetăţenii încorporabili cu domiciliul în România, plecaţi temporar în afara ţării, au obligaţia de a se prezenta, în termen de maximum 10 zile de la data notificării, la centrele militare în evidenţa cărora se află, în vederea îndeplinirii serviciului militar pe bază de conscripţie.
(3) Prin excepţie de la alin. (1), la instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviştii voluntari şi rezerviştii cu domiciliul în România, plecaţi temporar în afara ţării, au obligaţia de a se prezenta, în termen de maximum 10 zile de la data notificării, la structurile din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, în vederea îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist concentrat sau mobilizat.
(4) Prin notificare, în sensul alin. (2) şi (3), se înţelege înştiinţarea în scris, la domiciliul din România, prin ordin de chemare, a celui în cauză cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare sau la structurile din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale în vederea îndeplinirii serviciului militar.
(5) Cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care nu au domiciliul în ţară, precum şi persoanele prevăzute la alin. (2) şi (3) care nu au putut fi notificate, au obligaţia ca în termen de maximum 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare sau a stării de război, precum şi a decretului Preşedintelui României privind declararea stării de mobilizare sau instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă să contacteze centrul militar în evidenţa cărora se află cu privire la modalitatea de îndeplinire a serviciului militar.”
Ce înseamnă recrutare / încorporare
22. După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 221, cu următorul cuprins:
„Art. 221. - (1) Recrutarea-încorporarea reprezintă ansamblul activităţilor executate de către centrele militare pe timpul stărilor prevăzute la art. 211 alin. (1) pentru luarea în evidenţă, selecţia şi stabilirea aptitudinilor privind îndeplinirea serviciului militar a cetăţenilor încorporabili, în funcţie de criteriile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, precum şi pentru repartizarea şi trimiterea acestora la unităţile militare în vederea îndeplinirii serviciului militar pe bază de conscripţie.
(2) Perioada când se efectuează recrutarea-încorporarea se anunţă prin mijloacele de informare în masă.
(3) Pe baza prevederilor planului prevăzut la art. 22 alin. (2), centrele militare înaintează propuneri prefectului judeţului sau al municipiului Bucureşti, iar acesta emite ordinul de asigurare a activităţilor de recrutare-încorporare, care este obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice locale, structurile cu atribuţii specifice ale Ministerului Afacerilor Interne, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti.”
23. La articolul 27, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Recrutarea-încorporarea sau selecţia în structurile de învăţământ din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale se efectuează de către una sau mai multe comisii locale de recrutare-încorporare, constituite pe lângă centrele militare.”
Peste jumătate de milion de bărbaţi români plecaţi în străinătate, încorporabili
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în ultimii 10 ani au plecat temporar din ţară peste o jumătate de milion de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, iar alţi aproximativ 100.000, din aceeaşi categorie vizată de Armata Română, s-au stabilit definitiv în străinătate.
Ministerul Apărării ar putea să plătească voluntariatul ca să convingă mai mulţi români să se înscrie. Angajatorii vor fi obligați să țină evidența persoanelor încorporabile, să le păstreze locul de muncă pe perioada serviciului militar și să anunțe centrele militare despre orice schimbare intervenită în datele de evidență militară a acestor persoane.
Proiectul iniţiat de Ministerul Apărării este în dezbatere publică.
Salarii Armată 2018. Militarii primesc, anul acesta, cu aproximativ 20% mai mult faţă de sumele încasate în decembrie 2016.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și