Antena Meniu Search
x

Recrutări în Armată 2018. MApN anunţă 3.400 de posturi disponibile. Cât câştigă un rezervist voluntar şi cum poţi să aplici

Ministerul Apărării Naţionale a prelungit perioada de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari pentru anul 2018. Astfel, termenul limită pentru depunerea dosarelor va fi la 22 iunie, față de 8 iunie, cum era până în prezent.

Ministerul Apărării Naţionale a prelungit perioada de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari pentru anul 2018. Astfel, termenul limită pentru depunerea dosarelor va fi la 22 iunie, față de 8 iunie, cum era până în prezent.

Procesul de recrutare a rezerviştilor voluntari se desfăşoară în baza Legii nr. 270/ 2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia. MApN a iniţiat un proiect de lege pentru completarea respectivului act normativ, document aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei militare, în vederea creșterii atractivității serviciului militar în calitate de rezervist voluntar.

Reamintim că, pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, precum şi pentru alte detalii, persoanele interesate se pot adresa centrelor militare judeţene sau de sector pe a căror rază îşi au domiciliul, unde vor fi informaţi cu privire la noutăţile în domeniu. 

Adresele poştale şi datele de contact ale centrelor sunt disponibile pe pagina de internet destinată recrutării, accesând http://recrutare.mapn.ro/index.php.

Numărul de posturi disponibile pentru rezerviştii voluntari în acest an este de peste 3.400, dintre care aproximativ 380 pentru ofiţeri, 140 pentru maiştri militari, aproximativ 680 pentru subofiţeri şi peste 2.200 pentru gradaţi şi soldaţi. 

Recrutare rezervişti voluntari, acte pentru înscriere

Rezerviştii voluntari reprezintă o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a personalului militar în activitate.

Pentru înscrierea în procesul de recrutare şi selecţie, candidaţii trebuie să se prezinte la sediile centrelor militare zonale, judeţene sau de sector pe a căror rază îşi au domiciliul, pentru a completa o cerere, având asupra lor următoarele documente:

  • actul de identitate, în original şi în copie;
  • certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
  • acte de studii şi alte documente care atestă alte competenţe dobândite, în original şi în copie;
  • permisul de conducere, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
  • livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.

La prezentarea la sediile centrelor militare, candidaţii vor fi informaţi cu privire la etapele procesului de recrutare şi selecţie a rezerviştilor voluntari, respectiv unitatea militară în care urmează să susţină probele de selecţie, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, unitatea militară/centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială (dacă este cazul).

De asemenea, candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către armele/serviciile şi specialităţile militare pentru care aceştia prezintă aptitudini.

Cât câştigă un rezervist voluntar

Rezerviştii voluntari reprezintă o categorie de personal militar în rezervă, distinctă faţă de cea a personalului militar în activitate.

Conform unei propuneri de modificare legislativă, rezerviştii voluntari  vor primi în cont 30 la sută din solda unui militar aflat în serviciul permanent, scrie adevarul.ro.   

Dacă în cazul unui soldat profesionist salariu lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei.

Pe acelaşi principiu, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 1.200 de  lei.  

În plus, cât timp este în programul de instruire, voluntarul primeşte soldă întreagă, la fel ca un militar profesionist, adică 1.857 de lei în cazul unui soldat, 2.400 de lei pentru un subofiţer şi 4.000 de lei pentru un ofiţer superior.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Recrutări în Armată 2018. MApN anunţă 3.400 de posturi disponibile. Cât câştigă un rezervist voluntar şi cum poţi să aplici