Antena LIVE
Video

"Rudele erau în jurul lui. L-au scos din râpă". Șofer mort în Munţii Parâng, s-a prăbușit cu mașina în gol zeci de metri, într-o prăpastie

Tragedie într-o zonă greu accesibilă din Gorj. Un bărbat de 62 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a căzut cu maşina în gol zeci de metri, într-o prăpastie din Munţii Parâng. Camioneta era plină cu lemne şi, într-o curbă, şoferul a pierdut controlul volanului. 

De la 14.06.2023, 07:43

Nenorocirea s-a petrecut pe un drum forestier din Valea Galbenului, judeţul Gorj. Bărbatul se întorcea de la pădure, cu o camionetă încărcată cu lemne, a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă şi a pierdut controlul volanului.

Vehiculul a căzut în gol 40 de metri, într-o râpă şi s-a oprit pe o stâncă.

Sabin Cornoiu, director Salvamont: Carosabilul foarte umed, drumul foarte îngust a furat maşina într-o parte şi aceasta s-a prăbuşit în râpă. 

Localnicii au ajuns primii la locul accidentului

Pe acelaşi subiect

În camionetă, alături de şofer, se afla şi un pasager în vârstă de 25 de ani, care a scăpat ca prin minune. El a fost cel care a dat alarma. Primii care au ajuns la locul accidentului au fost nişte localnici, care au încercat să îi ajute pe cei doi.

Marian Doldur, salvamontist: Persoana era decedată. Rudele erau în jurul ei. L-au scos din râpă.

Sabin Cornoiu, director Salvamont: Persoana era decedată. Are multiple traumatisme, se vor vedea clar la autopsie. N-am avut ce să facem mai mult decât să coborâm trupul neînsufleţit de pe munte şi să îl predăm celor de la medicina legală.

Misiunea salvatorilor a fost şi mai dificilă din cauza ploilor din ultimele zile.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.

Ți-a plăcut acest articol?

accident gorj prapastie
Întrebarea zilei
Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Orașul din România care i-a uimit pe toți străinii. Aici se află cea mai...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 10 mai 2024. Scorpionii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.05.2024
El e Bogdan, tânărul veterinar care a fost găsit mort în propria mașină, pe...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Regula care se va aplica în toate hotelurile. Schimbarea va afecta unitățile de...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la...
libertatea.ro
Publicat 09.05.2024
A$AP Rocky a fost fotografiat ținându-și fiul în brațe. Rapperul și...
ZU
Publicat 09.05.2024
Budincă de orez cu mere caramelizate. Desert cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 09.05.2024
Cum înveți copilul să se apere fără violență fizică
Deparinti
Publicat 09.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Câtă sare poți consuma pe zi și cum să reduci cantitatea
Medicool
Publicat 09.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024