Şapte minori dependenţi de droguri, exploataţi sexual de un bărbat care le oferea cristal
Patru persoane implicate în trafic de droguri şi trafic de minori au fost arestate, într-un dosar instrumentat de autorităţile judiciare din Cluj. Doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant când vindeau droguri. Altul este acuzat că a exploatat sexual şapte minori, dependenţi de droguri, cărora le oferea cristal.
De Redactia Observator la 07.11.2024, 15:30”La datele de 5 şi 6 noiembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea a 4 inculpaţi, cu vârstele de 26, 44, 46 şi 47 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina a trei dintre aceştia s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactiv, iar cu privire la inculpatul în vârstă de 46 de ani cercetările sunt continuate şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori”, a transmis, joi, DIICOT.
Potrivit procurorilor, în 5 noiembrie, doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant în municipiul Reghin, judeţul Mureş, în timp ce tranzacţionau cantităţile de aproximativ 190 grame substanţă psihoactivă 2MMC şi 14 grame substanţă cristalină 4 CMC (drog de mare risc).
”De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, inculpatul în vârstă de 44 de ani, a procurat, manipulat şi vândut diferite cantităţi de substanţă psihoactivă 2 MMC, precum şi droguri de mare risc (comprimate ecstasy) către consumatori din judeţul Cluj”, au mai transmis procurorii.
Un bărbat a exploatat sexual 7 minori
Potrivit acestora, în perioada 2020 – 2024, inculpatul în vârstă de 46 de ani, a recrutat, în scopul exploatării sexuale, 7 minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora cauzată de vârstă, mediul din care proveneau şi dependenţa de substanţe interzise pe care le-a menţinut-o şi a agravat-o furnizându-le droguri de mare risc (cristal).
”În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate 1413 comprimate ecstasy (drog de mare risc), o cantitate de canabis (drog de risc), diferite recipiente şi pungi conţinând peste 220 grame substanţe cristaline şi pulverulente (aflate în curs de expertizare), 129 de comprimate cu substanţă activă alprazolam (Xanax), cântare electronice, obiecte purtând urme de substanţă, plicuri ziplock noi, precum şi alte mijloace de probă”, au mai transmis procurorii.
Potrivit acestora, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.