Sărbătorile relaxante încheiate cu nervi, în trafic. Sensul către litoral închis temporar, ca să se poată circula pe două benzi către București
Zilele libere de sărbători s-au încheiat cu tradiţionalii nervi în trafic. S-a circulat bară la bară pe drumurile care leagă Capitala de Valea Prahovei sau de litoral. Nici cei care şi-au petrecut vacanţa în Moldova n-au scăpat de haos şi aglomeraţie.
De Alexandra Marin la 03.05.2021, 21:00Nervii pentru turiştii care au plecat de pe litoral au început la 65 de kilometri de Constanţa, mai exact pe podul Cernavodă, unde lucrările de reabilitare sunt în toi. Pe sensul către Bucureşti au fost cozi şi de cinci kilometri.
Cozi de kilometri spre Bucureşti
Alexandra Marin, reporter Observator: "Suntem la 6 kilometri depărtare de podul de la Cernavodă şi deja, după cum puteţi vedea, se stă în trafic, iar aplicaţiile GPS ne indică faptul că cei 6 kilometri vor fi parcurşi în mai bine de o oră"
"S-a aglomerat undeva în jurul prânzului iar de atunci se circulă în coloană în acea zonă a restricţiilor la partea carosabilă. Între kilometrul 155 şi 161 pe podul de la Cernavodă până la finalul acestei luni traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie"
Cum poliţiştii au dat prioritate celor care au plecat de la mare s-au format cozi de trei kilometri şi pe sensul către Constanţa. Agenţii de la rutieră au fost chiar nevoiţi să închidă complet circulaţia pentru 30 de minute pe sensul către litoral, ca să se poată circula pe două benzi pe cel către București.
Alexandra Marin, reporter Observator: "Am depăşit zona cu restricţii, iar aplicaţiile s-au dovedit a fi indulgente. O oră şi 40 de minute a durat să parcurgem toată coloana de maşini"
"Doar coada? O oră şi jumătate?"
"Da, o oră şi jumătate"
"Speranţa este ca până începe sezonul estival să încheiem lucrările aici, cu toate că nu cred din ce am văzut"
Circulaţie infernală şi pe Transfăgărăşan
S-a circulat infernal şi pe Transfăgărăşan. Au fost coloane pe ambele sensuri, atât din cauza numărului mare de maşini, cât şi pentru că mulţi şoferi au parcat pe marginea drumului ca să poată admira apoi peisajul plimbându-se pe jos.
Şi pe DN1, tradiţionalul drum al nervilor, au fost blocaje. Pentru cei 13 kilometri dintre staţiunile Predeal şi Buşteni a fost nevoie chiar şi de o oră în anumite intervale din zi. Nici cei care au venit din Moldova n-au avut mai mult noroc. La zece kilometri de Buzău, dinspre Râmnicu Sărat, s-a circulat bară la bară minute în şir.
Iar pe ruta Alexandria-Bucureşti traficul a fost cumplit. S-au format coloane lungi de cinci kilometri pe sensul de mers către Capitală.