Scenariul 3 în caz de coronavirus, aplicat la peste 101 de îmbolnăviri în România
Centrul de Comunicare Strategică a precizat ce presupune intrarea în Scenariul 3, la peste 100 de cazuri confirmate de coronavirus.
De Daniel Murărescu la 14.03.2020, 12:33- Scenariul 3 se aplică la peste 100 de cazuri confirmate de coronavirus
- Anumite măsuri din Scenariul 3 au fost deja implementate
Centrul de Comunicare Strategică a precizat ce presupune intrarea în Scenariul 3, la peste 100 de cazuri confirmate de coronavirus.
Intrarea în Scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.
Centrul a făcut precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu a fost confirmat faptul că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
Totodată, Centrul de Comunicare Strategică a menționat faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.
Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:
- Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane.
- Limitarea activităților colective.
- Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
- Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
- Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19).