Scene îngrozitoare într-un bloc din Oradea: un bărbat şi-a sugrumat şi înjunghiat de mai multe ori soţia, care a supravieţuit miraculos atacului
Un bărbat de 47 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi strâns concubina de gât și i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un cuțit pe fondul unei stări conflictuale mai vechi.
De Redactia Observator la 07.11.2023, 21:09Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat de 47 ani pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în forma tentativei de omor.
Femeia a reuşit să se apere şi să îşi salveze viaţa
Procurorii arată că, vineri, în jurul orei 7.00, în timp ce inculpatul se afla într-un imobil din Oradea, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, a strâns-o de gât cu mâna pe concubina sa şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit, fiind vizată zona toracică. Aceasta a reuşit să pareze şi să se apere de lovituri, ocazie cu care i-au fost provocate mai multe leziuni care au necesitat pentru vindecare 9 zile îngrijiri medicale.
Vineri, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar sâmbătă judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.