Se cere desecretizarea apelurilor la 112, în cazul accidentului aviatic din Apuseni
Procurorii Secţiei parchetelor militare din PICCJ au cerut STS declasificarea convorbirilor efectuate la numărul de urgenţă 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni. Aceştia au mai cerut şi relaţii privind tehnicile de localizare a apelanţilor acestui serviciu.
De Redactia Observator la 25.03.2014, 21:34Procurorii au înaintat o cerere la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, cu privire la avizarea raportului de constatare medico-legală în cazul Aurei Ion.
În cazul accidentului aviatic produs la 20 ianuarie în Munţii Apuseni, echipa de procurori din cadrul Secţiei parchetelor militare a audiat, în perioada 17 - 21 martie, nouă persoane, respectiv martori şi părţi civile.
sursă: Antena 3