Se împlinesc 35 de ani de la moartea scriitorului Marin Preda

Marin Preda s-a născut la 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, într-o familie de țărani, având mai mulți frați și surori

• Ce reproşează Donald Trump economiei româneşti

Marin Preda s-a născut la 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, într-o familie de țărani, având mai mulți frați și surori

În 1930 începe cursurile școlii primare din satul natal. În timpul școlii este ocupat și cu diverse treburi gospodărești, dar în ciuda acestui fapt obține rezultate foarte bune la învățătură. Împrumută cărți — atunci când tatăl său nu mai are posibilitatea să i le cumpere—, fie de la învățătorul său, fie din comunele învecinate. Între 1934 — 1937 urmează ciclul secundar, la aceeași școală.

Este admis, în 1937, la Școala Normală din Abrud, iar un an mai târziu, când aceasta este desființată, se transferă la Școala Normală din Cristur-Odorhei, apoi, în 1940, la Școala Normală din București (1937-1941). După ce susține examenul de capacitate, în 1941, renunță la studii din cauza greutăților materiale.

A debutat în 1942, cu schița "Pârlitu", în pagina literară "Popasuri" a ziarului "Timpul". În același an este corector la ziarul "Timpul" și funcționar la Institutul de Statistică. Este remarcat de Eugen Lovinescu în perioada în care a frecventat cenaclul "Sburătorul", în cadrul căruia a citit povestirea "Calul" (1943). A fost, în continuare, secretar de redacție la "Evenimentul zilei", corector la ziarul "România liberă" (1945-1947) și, din nou, la "Timpul" (1946), secretar de presă la Ministerul Informațiilor, funcționar la Societatea Scriitorilor Români (1947-1948), redactor, din 1952, la "Viața Românească".

În 1949 devine membru al Uniunii Scriitorilor, iar din 1968 vicepreședinte al acesteia (reales în 1972 și 1977). A fost, de asemenea, director al "Cartea Românească", de la reînființarea acesteia (1970).

Editorial, a debutat cu volumul de nuvele "Întâlnirea din pământuri" (1948), care a adus o viziune distinct proprie asupra lumii rurale. Au urmat apoi nuvelele "Ana Roșculeț" (1949), "Desfășurarea" (1952, Premiul de Stat), "Ferestre întunecate" (1956), "Îndrăzneala" (1959), "Friguri" (1963); romanele "Moromeții" (I-II, 1955-1967, Premiul de Stat în 1955) — considerat operă fundamentală a literaturii românești postbelice, "Risipitorii" (1962), "Intrusul" (1968, Premiul Asociației Scriitorilor din București), drama în trei acte "Martin Bormann" (1968), "Imposibila întoarcere" (eseuri, 1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București), "Marele singuratic" (1972, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), "Delirul" (1975), "Viața ca o pradă" (1977, Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor), "Cel mai iubit dintre pământeni" (I-III, 1980) — ultima operă a scriitorului.

''Cel mai iubit dintre pământeni" poate fi definit ca un roman total. Nu roman-fluviu, unde desfășurarea este orizontală și cronologia întinsă, nici roman-ciclic, unde temele și destinele se înșiră ca mărgelele pe ață, ci roman total: romanul unui destin care asumă o istorie, romanul unei istorii care trăiește printr-un destin", arăta Eugen Simion în prefața celei de-a treia ediții a romanului (1987, Editura Cartea Românească).

A fost ales membru corespondent al Academiei Române — Secția de științe filologice, literare și artistice, la 1 martie 1974, devenind membru titular post-mortem la 3 iulie 1990.

A încetat din viață la 16 mai 1980, pe când se afla la Casa de Creație a Scriitorilor de la Mogoșoaia, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.