Şeful Transelectrica, demis după ce s-a lăudat în CV cu o diplomă falsă
Şeful Transelectrica a fost dat afară după ce s-a descoperit că s-a lăudat în CV cu o diplomă pe care nu o are. Acesta a prezentat un document fals, din care reieşea că a luat licenţa cu nota 8.70.
De Redactia Observator la 19.09.2019, 17:11Şeful Transelectrica a fost dat afară după ce s-a descoperit că s-a lăudat în CV cu o diplomă pe care nu o are. Acesta a prezentat un document fals, din care reieşea că a luat licenţa cu nota 8.70. Universitatea Politehnica Bucureşti a confirmat, însă, că fostul director nu şi-a terminat vreodată cursurile la nicio facultate.
Şef al unei companii strategice - Transelectrica - Marius Dănuţ Caraşol era unul dintre cei mai bine plătiți bugetari şi ocupa această funcţie din decembrie anul trecut.
Pe site-ul Transelectrica, atât în CV, cât şi în biografia publicată, Caraşol susţine că este inginer diplomat şi că a absolvit Facultatea de Inginerie Electrică, specializarea Electrotehnică Generală. Cursurile acestei facultăţi durează 6 ani.
După ce au apărut suspiciuni că a minţit şi că nu a terminat facultatea în cauză, preşedintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica l-a convocat la o şedinţă.
Mircea Coşea, preşedintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica: Am organizat imediat o şedinţă a Consiliului de Supraveghere, pentru că trebuiau luate măsuri, l-am convocat pe domnul director Caraşol şi l-am rugat să ne arate originalul diplomelor, ceea ce a făcut! A venit în şedinţă cu originalul.
Lucrurile s-au clarificat după ce Universitatea Politehnica Bucureşti a menţionat că Marius Caraşol nu şi-a dat licenţa acolo.
Se pare că falsul este grosolan, pentru că - la momentul respectiv, adică în 2006 - tipizatele folosite pentru eliberarea diplomei de licenţă erau diferite de cea prezentată de Caraşol.
Mircea Coşea, preşedintele Consiliului de Supraveghere Transelectrica: L-am rugat ca în 24 de ore să vină cu un răspuns oficial din partea Politehnicii. Nu a venit, a dispărut pur şi simplu! Astăzi, ca urmare a faptului că a apărut această hotărâre sau notă a Politehnicii, prin care arată că dânsul nu a putut să urmeze cursurile, noi am sesizat, prin intermediul Ministerului Economiei, pentru a avea un răspuns autorizat. Răspunsul a venit! E fals!
Parchetul General s-a autosesizat în acest caz. Caraşol ar putea fi cercetat pentru fals şi uz de fals şi riscă dosar penal, potrivit unor surse apropiate anchetei. Mircea Caraşol nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere oficial.
Transelectrica este o companie cu rol-cheie în România care se ocupă de transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic National.