Șeful Vămilor și vicepreședintele Fiscului au fost demiși de Marcel Ciolacu - Surse
Premierul Marcel Ciolacu i-a demis joi pe Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române, și pe Sandu Costea, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au transmis surse politice pentru Observator.
De Redactia Observator la 18.01.2024, 13:23Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a anunţat de miercuri seară că în zilele următoare va face propuneri pentru schimbarea unor persoane din funcţii de conducere din cadrul ANAF şi Autorităţii Vamale Române.
Doi noi vicepreşedinţi la ANAF: Florentina Ionescu şi Alexandru Drăghici
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a propus joi numirea a doi vicepreşedinţi la ANAF, potrivit news.ro. Este vorba de Ionescu Gabriela Florentina şi Drăghici Alexandru, ambii funcţionari cu carieră îndelungată în administraţia fiscală, conform profit.ro.
"Urmează, am spus că după Bobotează, aceste propuneri de schimbare a conducerii ANAF şi Autorităţii Vamale vor pleca în zilele următoare, ca să fie propuse aceste schimbări şi, sigur, decizia este la domnul prim-ministru. Nu există ANAF şi Autoritatea Vamală cu conducere lipsită de performanţă. Sunt cele mai importante instituţii ale statului român, depinde de încasările lor", a declarat, miercuri seară, la Digi 24, ministrul Finanţelor.
- Fermierii încep să se dezică de liderul Dănuţ Andruş, politicianul care s-a crezut şi comediant. "Ne-ai făcut...
- Linia roșie trasată de Marcel Ciolacu, după negocierile cu protestatarii. Măsura la care Guvernul nu renunță...
- Ciolacu anunță că a cerut miniștrilor să adopte de urgenţă soluțiilor cerute de fermieri și transportatori
Boloş a explicat că vrea menţinerea în funcţie a preşedintelui ANAF, Mioara Cîrciumaru, despre care a spus că este "o doamnă extrem de muncitoare, extrem de onestă, profesionistă", precizând că va propune schimbarea din funcţie a tuturor vicepreşedinţilor ANAF. La Autoritatea Vamală, Boloş a arătat că vor fi "schimbări care sper să aducă profesionalism"
El a explicat că a comparat planul de venituri pentru 2023 şi proporţia în care acesta a fost realizat, atunci când a făcut astfel de propuneri.
Marcel Boloş a anunţat, la finalul anului trecut, că anul acesta, după Bobotează va face propuneri de schimbare din funcţii a unor şefi din cele două instituţii, el criticând, la acel moment, în special conducerea Autorităţii Vamale Române.