Sfânta Maria, sărbătorită cu manele, mici și bere
Evlavia a mers mână în mână cu grătarele şi distracţia în Bucureşti. Dimineaţă, credincioşii s-au închinat la Cele Sfinte. Însă, o dată ieşiţi din biserică, slujba a fost înlocuită cu manele.
De Redactia Observator la 15.08.2015, 20:11Evlavia a mers mână în mână cu grătarele şi distracţia în Bucureşti. Dimineaţă, credincioşii s-au închinat la Cele Sfinte. Însă, o dată ieşiţi din biserică, slujba a fost înlocuită cu manele.
În curtea bisericii evlavioşi. În afara ei. puşi pe distracţie. Nici bine nu s-a terminat slujba de Sfânta Marie, că muzica bisericească a fost înlocuită de cu cea. lăutărească. Dată la maxim, chiar în parcarea din curtea bisericii.
Până şi slujba a fost înţeleasă în fel şi chip de. credincioşi.
Cu pături, perne, chiar şi corturi, mulţi dintre credincioşi s-au mutat în curtea bisericii pentru slujbă. Mihaela stă de două zile. Şi, îşi adoarme copilul pe o pătură, chiar în curtea bisericii. Şi nu e singura.
Peste 2,2 milioane de români şi-au serbat astăzi onomastica Cele mai multe sunt femeile, adică peste 1,8 milioane.