Și-a pus colega la pământ și a lovit-o cu picioarele până a desfigurat-o, în fața celorlalți elevi. Elevul de 17 ani din Mioveni a fost arestat
După faptă, şi răsplată. Elevul de 17 ani din Mioveni, care şi-a desfigurat în bătaie o colegă acum câteva zile, a fost arestat preventiv. Camerele de supraveghere au surprins atunci cum fata pur şi simplu este călcată în picioare. Între timp, anchetatorii au aflat că au de-a face cu un adolescent cunoscut pentru violenţa sa, care a mai fost implicat într-o altă bătaie, tot la şcoală.
De Cristi Georgescu la 29.09.2023, 13:49Incidentul de o violenţă extremă, care i-a convins pe magistraţi să-l trimită pe elevul de clasa a XII în arest preventiv, s-a petrecut în faţa clasei unde învăţau băiatul şi victima lui. Atacul care a durat câteva secunde a fost surprins de camerele de supraveghere ale liceului. Fată de 18 ani a fost pusă la pământ şi lovită de mai multe ori cu piciorul în zona feţei, până când băiatul a fost imobilizat de alţi colegi.
Elevul de 17 ani din Mioveni, arestat preventiv.
Medicii spun că tânăra are fractura de mandibulă şi un dinte rupt şi ar avea nevoie de aproximativ 40 de zile de îngrijiri medicale.
Datele din ancheta mai arata ca același elev a fost implicat în luna ianuarie într-un alt incident grav tot în liceu. Chiar daca a fost vorba despre o bataie pe holul institutiei, se pare ca direcţiunea nu a sesizat Poliția și Inspectoratul Școlar, si astfel s-ar fi musamalizat totul.