Situaţie dramatică în Slobozia Conachi. În multe case este dezastru, nu se poate locui în ele, iar oamenii aşteapta ca acestea să se dărâme
Până vin banii de la stat, în mediul online, se strâng deja ajutoare şi se fac donaţii pentru sinistraţii din localităţile inundate.
De Adrian Obreja la 15.09.2024, 14:54Oamenii au nevoie de putere ca să treacă peste acest necaz. Apoi, au nevoie de alimente de bază, de apă şi de haine pentru că totul a fost distrus în urma viiturilor. Cei mai mulţi stau în curţi şi privesc neputincioşi la ceea ce a mai rămas din casele lor.
Coduri galbene şi portocalii pentru judeţul Galaţi
Astăzi, 15 septembrie, au fost la Slobozia Conachi Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Au vizitat tabăra de sinistraţi şi au promis ajutoare oamenilor. Sunt şi oameni care spun că nu a venit nimeni să-i intrebe dacă au nevoie de ceva. În multe case este dezastru, nu se poate locui în ele, iar oamenii aşteapta ca acestea să se dărâme dintr-un moment în altul.
Hidrologii au emis o avertizare, cod portocaliu, pe răurile din nordul judeţului Galaţi, râuri care sunt aşteptate să iasă din matcă. În acelaşi timp, a fost emis şi un cod galben de ploi abundente pe această zonă, valabil până mâine. În urmă cu câteva ore au ajuns în Slobozia Conachi şi primele TIR-uri cu alimente. Urmează să fie descărcate, iar alimentele împărţite oamenilor.