Un șofer din Argeș și-a spălat Touareg-ul într-un râu, dar n-a mai putut să-l scoată
Un șofer din Câmpulung Muscel, județul Argeș, a vrut să-și spele mașina Volkswagen Touareg într-un râu, dar n-a mai putut să o scoată din apă. Bărbatul a avut nevoie de ajutorul pompierilor.
De Cristian Toteştean la 16.11.2019, 18:51Un șofer din Câmpulung Muscel, județul Argeș, a vrut să-și spele mașina Volkswagen Touareg într-un râu, dar n-a mai putut să o scoată din apă. Bărbatul a avut nevoie de ajutorul pompierilor.
Incidentul inedit s-a consumat vineri, în Câmpulung Muscel. Șoferul a intrat cu SUV-ul în râul Târgului, cu gând să își spele mașina. Bărbatul a avut însă surpriza de a nu mai putea scoate Volskwagen-ul Touareg din apă.
Neputincioși, șoferul și pasagerul mașinii au sunat la 112 și au chemat ajutoare. Potrivit Adevărul, intervenția pompierilor a durat 2 ore.
„Au intrat în apă să spele maşina din câte am înţeles şi n-au mai putut să o scoată. S-a oprit uzinarea apei pentru că debitul era mare şi s-a încercat, în primă fază, extragerea autoturismului din apă cu ajutorul unui troliu electric de pe o platformă. S-a rupt cablul, iar ulterior maşina a fost extrasă din apă cu autospeciala ISU”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Argeș, Ionuț Tunaru.