Șofer băut, accident cu mașina poliției pe străzile din Iaşi
Un șofer beat și cu permisul anulat a fost cât pe ce să producă o tragedie pe străzile din Iaşi, după ce s-a tamponat cu o mașină de politie.
De Redactia Observator la 19.02.2020, 11:27- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Un șofer beat și cu permisul anulat a fost cât pe ce să producă o tragedie pe străzile din Iaşi, după ce s-a tamponat cu o mașină de politie.
Individul îşi parcase neregulamentar autoturismul, iar agenţii i-au cerut să-l mute, apoi să revină cu actele la control. Doar că bărbatul a urcat la volan și a demarat în trombă.
Polițiștii au plecat imediat în urmărirea lui, cu semnalele acustice și luminoase in funcțiune. Au folosit chiar și o portavoce, somându-l să oprească. În zadar, însă.
Aşa că au fost nevoiţi să-i taie calea, iar şoferul a intrat direct în maşina lor. Atunci au descoperit agenţii că omul conducea băut, iar permisul de conducere îi fusese anulat din 2011.
Şi nu şi-a pus numai viaţa sa în pericol, ci şi pe altcuiva. În maşină se afla și nepoata lui, în vârstă de 19 ani. Tânăra era, de asemenea, sub influenţa băuturilor alcoolice.