Starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul de la Institutul Matei Balş
Cinci pacienţii şi-au pierdut viaţa în urma incendiului izbucnit, vineri dimineaţa, la Institutul Matei Balş, din Bucureşti, iar autorităţile au oferit detalii, sâmbătă dimineaţa, despre starea de sănătate a celorlalţi pacienţi afectaţi de incendiul de la Institutul Matei Balş.
De Redactia Observator la 30.01.2021, 12:29- Cinci pacienţi de la Institutul Matei Balş au murit în urma incendiului produs vineri dimineaţa.
- 52 de pacienţi afectaţi de incendiul de la Institutul Matei Balş au fost transferaţi la alte spitale din Bucureşti.
Aproape 100 de pacienţi au fost evacuaţi în urma incendiului izbucnit vineri dimineaţa, iar 52 dintre aceştia au fost transferaţi la alte unităţi medicale din Bucureşti.
Cei mai mulţi dintre aceştia, 11, au ajuns la Spitalul Sfântul Ioan, iar toţi cei 11 pacienţi ajunşi la unitatea respectivă sunt în stare stabilă.
Câte şase pacienţi au fost transportaţi la Spitalul Elias (toţi în stare stabilă), la Spitalul Victor Babeş (cinci pacienţi în stare stabilă şi un pacient în stare gravă, la Terapie Intensivă) şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca (trei pacienţi în stare stabilă şi trei pacienţi care urmează să fie externaţi).
Cinci pacienţi de la Institutul Matei Balş au fost transferaţi la Spitalul Universitar. Patru dintre aceşti pacienţi sunt în stare stabilă, iar un pacient este intubat la Terapie Intensivă.
Câte patru pacienţi au fost transferaţi la Spitalul Militar Central (doi pacienți urmează să fie externați, un pacient este în stare stabilă, internat la Terapie Intensivă, iar un pacient este intubat la Terapie Intensivă) şi la Institutul Marius Nasta (doi pacienți sunt în stare stabilă, iar ceilalţi doi pacienți sunt în stare stabilă, dar la Terapie Intensivă).
Un pacient afectat de incendiul de la Institutul Matei Balş a ajuns în stare gravă la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne
Câte trei pacienţi au fost transferaţi la Spitalul Sfântul Pantelimon (toţi trei în stare stabilă, dar la Terapie Intensivă), la Spitalul Witting (toţi trei în stare stabilă) şi la Spitalul Monza (toţi trei în stare stabilă).
Un pacient a fost transferat la Spitalul Ministerului Afacerilor Interne, "Dimitrie Gerota", iar el este intubat, la Terapie Intensivă.