Ştefan Busnatu, prorector UMFCD, îl apără pe Nelu Tătaru: "E revoltător cum un gest uman, de apreciere, e tratat drept infracţiune"
Cazul medicului Nelu Tătaru - acuzat de DNA de luare de mită - reprezintă doar un alt exemplu al atacurilor la adresa corpului medical, atac programatic doar cu miză politică, fără a se gândi la impactul acestuia asupra societăţii, afirmă într-o postare pe Facebook, medicul Ştefan Busnatu., prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". "E revoltător cum un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecaţi, ajunge să fie tratat drept o infracţiune şi mediatizat de toată media. Nu vorbim aici de pretenţii financiare pentru a avea acces la actul medical, ci de acea mulţumire profund umană, acele gesturi de recunoştinţă", consideră medicul.
De Redactia Observator la 11.10.2024, 15:20"Se întâmplă din nou! Justiţia şi presa îşi unesc forţele pentru a destabiliza corpul medical, de data asta cu un caz care atinge un punct sensibil: recunoştinţa pacienţilor. Dr. Nelu Tătaru, fost ministru al sănătăţii, este acuzat că a primit „şpagă" sub formă de ouă, găini şi mici sume de bani de la pacienţi care i-au mulţumit după ce le-a salvat vieţile. E revoltător cum un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecaţi, ajunge să fie tratat drept o infracţiune şi mediatizat de toată media. Nu vorbim aici de pretenţii financiare pentru a avea acces la actul medical, ci de acea mulţumire profund umană, acele gesturi de recunoştinţă", scrie Ştefan Buşnatu.
Reacţie în cazul fostului ministru Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită
El aminteşte că, în urmă cu câţiva ani, a tras un semnal de alarmă personal despre "şpagă", când un pacient a încercat obsesiv să îi ofere bani. "Am refuzat categoric, iar asta a devenit o problemă pentru amândoi aproape ajungând în conflict. La acel moment am semnalat necesitatea de a structura si ameliora accesul la servicii medicale pentru a nu mai lăsa impresia oamenilor că nu au acces la medic pentru că nu au dat ceva. ORICUM NIMENI NU A ŢINUT CONT DE NIMIC ŞI ATUNCI AM DECIS SĂ ÎMI FAC O PLATFORMĂ PROPRIE PENTRU PROGRAMAREA TUTUROR PACIENŢILOR DIN ŢARĂ - PENTRU A ARĂTA UN MODEL DE TRANSPARENŢĂ", relatează Busnatu.
În cazul lui Nelu Tătaru, el califică drept "o mizerie absolută" să transformi o expresie de recunoştinţă în infracţiune, arghumentând că "cei care sunt vinovaţi de adevăratele abuzuri scapă, în timp ce medicii care îşi fac treaba cu pasiune şi dedicare sunt târâţi în noroi" şi "când intri în noroi nu te mai spală nimeni".
- Nelu Tătaru, pus sub urmărire penală. DNA cere aviz pentru a începe percheziţiile informatice şi domiciliare
- "I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări
- DNA: Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente
"Atac programatic doar cu miză politică"
"Cazul Dr. Tătaru reprezintă doar un alt exemplu al atacurilor la adresa corpului medical – atac programatic doar cu MIZĂ POLITICĂ – fără a se gândi la impactul ACESTUIA ASUPRA SOCIETĂŢII. În situatia de faţă această justiţie işi bate joc de noi toti efectiv, generând un nou val de destabilizare a corpului medical în ochii populaţiei printr-o abordare în asociere cu presa niste parteneri de incredere foarte morali care incaseaza milioane de euro din banii noştri publici ca să organizeze discuţii electorale", afirmă Ştefan Buşnatu, medic primar cardiolog, potrivit news.ro.
El se declară extrem de dezamăgit de tot ce vede în jurul său, subliniind că asteaptă cu mare interes să vadă cum se va soluţiona acest caz şi cine va fi tras la răspundere pent această abordaare dacă medicul Nelu Tătaru va fi gasit nevinovat.
"Este o lovitură dură şi nedreaptă pentru toate cadrele medicale care încă îşi fac meseria cu conştiinţă, iar asta nu face decât să accelereze exodul tinerilor talentaţi din ţară. Însă până vom afla marele adevăr ii voi ruga pe sfinţii părinţi pe şi pacienţi pe care am avut placere şi emoţia să îi tratez, să vina şi să le înapoiez icoanele foarte valoroase si deosebite pe care mi le-au oferit cu lacrimi în ochi pentru a-mi oferi protecţie cereasca si putere de muncă. Nu de alta că altfel probabil ca mă voi trezi în curând cu DNA că va veni şi le va lua şi cine ştie, voi mai fi şi pus sub acuzare. Se pare că sunt puşi pe fapte mari justiţiarii! Şi e mai bine să prevenim decât să tratăm, cum zic eu întotdeauna! NU AVEM VIZIUNE, NU AVEM DIRECŢIE, NU SUNTEM OAMENI!", conchide medicul Ştefan Busnatu.
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a aflat joi dimineaţă la sediul DNA Iaşi, pentru acuzaţii de luare de mită, la ieşire el declarându-se nevinovat. El ar fi primit ca mită, în decurs de 3 luni, sume de bani între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente, de la 45 de persoane, conform DNA. Alte 27 de persoane sunt cercetate pentru dare de mită în acelaşi dosar.