Suceava a intrat în scenariul verde, dar primarul e nemulţumit de ritmul scăzut de vaccinare: "Am adus oameni de acasă să săpăm gropi pentru morţii de Covid-19"
Suceava este primul judeţ din România care a intrat în scenariul verde, rata de infectare fiind în acest moment de 3,67 la mie. Cu toate acestea, primarul Ion Lungu este îngrijorat de faptul că ar putea urma un nou val şi îndeamnă oamenii să se vaccineze.
De Redactia Observator la 17.11.2021, 14:03Primarul s-a declarat nemulţumit de ritmul de vaccinare din judeţ şi spune că în ultima perioada a fost nevoit să mobilizeze oameni pentru a putea săpa gropi ca să poată fi înmormântaţi toţi cei care au murit în urma pandemiei.
"Nu văd altă soluţie de moment, chiar dacă lucrurile s-au mai domolit în valul patru, încă suntem la un număr ridicat de persoane decedate, inclusiv în municipiul Suceava. Am făcut un efort deosebit la sfârşitul săptămânii, am adus oameni de acasă, i-am mobilizat să putem săpa gropi pentru toată lumea, să-i înmormântăm, erau familii disperate. (...) Este un indicator care nu poate fi comentat şi interpretat. Încă se moare în Suceava, se moare în judeţul Suceava, se moare în ţară", a declarat Ion Lungu, potrivit Agerpres.
Apel către profesori
Ion Lungu a făcut un apel şi către profesori ca aceştia să se vaccineze pentru ca şcoala să poată reveni în format fizic în cel mai scurt timp posibil. Potrivit primarului, de la începutul campaniei de vaccinare şi până acum, în Suceava au fost folosite 105.629 de doze.
"Fac un apel la profesori să se vaccineze. Încă o dată spun că nu mi se pare corect, văd că se pune în discuţie şi vaccinarea copiilor între 5 şi 12 ani, să avem pretenţii să vaccinăm copiii şi profesorii să nu fie vaccinaţi", a mai declarat Ion Lungu.