Sucevenii au furat startul la distracţie! Luminiţele de sărbători s-au aprins de Ziua Bucovinei
De ziua Unirii Bucovinei cu România, s-au aprins deja luminiţele în bradul imens, din centrul oraşului. Copiii au fost încântaţi, la Suceava a nins ca în basme.
De Redactia Observator la 29.11.2017, 08:26De ziua Unirii Bucovinei cu România, s-au aprins deja luminiţele în bradul imens, din centrul oraşului. Copiii au fost încântaţi, cu atât mai mult cu cât, aseară, la Suceava ningea ca în basme.
Atmosferă de basm în centrul Sucevei. Sub fulgii de nea, care au început să cadă de ieri peste oraş, s-au aprins miile de beculeţe din bradul înalt de peste 15 metri.
Tot centrul orașului a fost împodobit şi cetatea a intrat în febra sărbătorilor, spre bucuria celor mici.
Frigul nu i-a ţinut pe oameni în case şi aproape 5.000 de suceveni s-au strâns să vadă bradul şi să aniverseze centenarul Unirii Bucovinei cu România.
Atmosfera magică i-a făcut pe copii să simtă deja spiritul Sărbătorilor. Şi să spere că Moş Crăciun va fi darnic cu ei. La finalul serii, adulţii, trupa Holograf a încălzit atmosfera.
Ziua Bucovinei, sărbătorită pe 28 noiembrie, este marcată anul acesta la Suceava prin manifestări dedicate centenarului Marii Uniri cu România.