Antena LIVE

Curs valutar

Suma uriaşă primită de un român drept despăgubire după ce i-a ars casa

Incendiile sunt principala ameninţare pentru locuinţele din România. Un român a primit o despăgubire uriaşă după un incendiu care i-a distrus casa.

De la 09.01.2025, 15:49
WhatsApp
Suma uriaşă primită de un român drept despăgubire după ce i-a ars casa Profimedia

”Cea mai mare despăgubire încasată de un proprietar al unei locuinţe care era protejată de o poliţă de asigurare facultativă şi care a fost afectată de un incendiu a depăşit suma de 422.000 euro”, arată o analiză realizată la nivelul membrilor UNSAR, potrivit news.ro.

De altfel, incendiul rămâne pe primul loc într-un Top 5 al riscurilor care generează, per total, cele mai mari pagube locuinţelor asigurate. În continuare, locul secund este ocupat de producerea unor fenomene electrice care pot afecta diverse bunuri din locuinţă, în timp ce al treilea loc în top este ocupat de riscul de furtună, foarte prezent anul trecut. Ultimele două locuri sunt ocupate de riscurile de grindină şi de explozie.

“Incendiile din Statele Unite ale Americii ne readuc aminte cât de vulnerabili suntem în faţa focului. Din nefericire, de multe ori realizăm prea târziu cât de importantă este o asigurare facultativă de locuinţă – care ne protejează financiar inclusiv împotriva efectelor devastatoare ale incendiilor şi ne oferă confortul necesar pentru a trece mai uşor peste aceste momente”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Doar 2 din 10 locuinţe din România sunt protejate împotriva incendiilor

În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar şi alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

“Doar aproape 2 din 10 locuinţe din România sunt protejate împotriva acestor riscuri - care le pot distruge, în condiţiile în care vorbim de circa 19 incendii pe zi care afectează locuinţele”, a precizat Alina Bărbulescu, specialist asigurări bunuri & proprietăţi în cadrul UNSAR.

De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin adăugarea de clauze dedicate, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluţii în cazul unor urgenţe – prin intervenţia unor specialişti atunci când situaţia o impune (avarii instalaţii de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperişului, sistemelor/elementelor de acces în locuinţă etc.).

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.  Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu despagubire asigurare
Întrebarea zilei
Căutaţi un al doilea job?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Centrala pe gaz din România care va deveni cea mai mare din Europa. E așteptată...
Fanatik.ro
Publicat 09.01.2025
Fenomenul ”food noise”: Cum scapi de gândurile obsesive legate de mâncare
spotmedia.ro
Publicat 09.01.2025
Anii chiar trec mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Iată care este explicația
spotmedia.ro
Publicat 07.01.2025
Matematică de Cluj | Ce REST a primit un client, la o notă de 45.50 lei. A...
Gandul
Publicat 09.01.2025
Putin ar plănui anexarea Belarusului, pentru a-i face pe ruși să uite gustul...
Adevărul
Publicat 09.01.2025
Lino Golden și Delia nu se mai urmăresc în online. Cei doi au șters toate...
A1
Publicat 09.01.2025
Horoscopul zilei de 10 ianuarie 2025. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
CaTine
Publicat 09.01.2025
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce...
spynews.ro
Publicat 09.01.2025
"Noi am făcut o analiză a votanților lui Călin Georgescu". Ce a remarcat Remus...
GSP
Publicat 09.01.2025
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile...
Click.ro
Publicat 09.01.2025
Cele mai bune gadgeturi de la CES 2025: tehnologia care modelează viitorul
Useit
Publicat 09.01.2025
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea."...
Redacţia.ro
Publicat 09.01.2025
Noua metodă a Meta de verificare, împrumutată de Mark Zuckerberg de la Twitter,...
libertatea.ro
Publicat 09.01.2025
Madonna a fost surprinsă în aeroportul din New York alături de iubitul ei,...
ZU
Publicat 09.01.2025
Inele din mere în aluat foietaj, preparate la cuptor
Hello taste
Publicat 09.01.2025
Laringita acută la copii: cum să recunoști atacurile nocturne de sufocare
Deparinti
Publicat 09.01.2025
Povești de succes cu români care au plecat de la zero și au reușit...
ziare.com
Publicat 09.01.2025
Tuba Büyüküstün, Burak Özçivit și Afra Saraçoğlu vor participa la Joy...
Happy
Publicat 09.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
A fost confirmat primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV în România. Boala...
Medicool
Publicat 09.01.2025