Antena LIVE

Curs valutar

Sute de şoferi prinşi băuţi sau drogaţi la volan, în urma unei acţiuni a Poliţiei Rutiere

Reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române au ieşit la vânătoare de şoferi băuţi sau drogaţi în cadrul "Alcohol&Drugs Marathon" inclusă în operațiunea "Alcohol&Drugs" a ROADPOL (Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa).

De la 23.06.2021, 13:41
WhatsApp
Aproape 19.000 de şoferi au fost testaţi în cadrul acţiunii puse la cale de Poliţia Rutieră Poliţia Română

În cadrul acţiunii respective au fost verificaţi aproape 19.000 de conducători auto, iar dintre aceştia 12 au fost descoperiţi ca fiind drogaţi, iar 467 au fost descoperiţi ca fiind beţi. Dintre şoferii beţi la volan, 138 aveau alcoolemie cât să reprezinte o infracţiune, iar 329 aveau alcoolemie cât să reprezinte o contravenţie.

Reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române susţin că 2,52% dintre şoferii testaţi în cadrul acţiunii respective au fost depistaţi ca fiind băuţi sau drogaţi. Aceştia dau şi câteva exemple precum un şofer din Bacău dezorientat şi incoerent, care avea asupra sa trei plicuri transparente ce conţineau fragmente vegetale de culoare verde și două plicuri în interiorul cărora se afla o pulbere albă. Mai mult, şoferul din Bacău nici nu deţinea permis de conducere, aşa că a fost pus sub acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Poliţiştii români susţin că a scăzut numărul accidentelor provocate de şoferi beţi

De asemenea, a mai fost prezentat şi cazul unui şofer din Călăraşi care avea o alcoolemie de 0,76 la mie sau al unui şofer din Harghita care avea o alcoolemie de 0,62 la mie.

În ciuda acestor aspecte, reprezentanţii Poliţiei Rutiere Române susţin că "în primele cini luni ale anului 2021, comparativ cu situația înregistrată în perioada similară a anului trecut, a scăzut cu 37% numărul accidentelor rutiere grave, cu 10% numărul persoanelor decedate și cu 52% numărul persoanelor rănite grav în accidente rutiere în care au fost implicați conducători de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

droguri politia rutiera romania volan
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024