Tânăr din Harghita, mort după ce a căzut dintr-un tractor condus de un bărbat băut şi fără permis. Şoferul a fugit de la locul accidentului
Un tânăr de 28 de ani a murit în seara de marţi, în localitatea Căpâlniţa din judeţul Harghita, după ce a căzut dintr-un tractor condus de un bărbat băut şi fără permis. Şoferul a părăsit locul accidentului, iar ulterior, a fost identificat şi reţinut, transmite Agerpres.
De Redactia Observator la 04.01.2023, 14:17Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat, miercuri, că un bărbat, de 38 ani, din Căpâlniţa, conducea un tractor agricol, marţi seara, pe raza localităţii, iar în vehicul se mai afla un bărbat, de 28 ani. La un moment dat, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut din tractor, suferind leziuni grave.
Sursa citată a precizat că victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj de ambulanţă care a constatat, la faţa locului, decesul acesteia. Bărbatul aflat la volan şi-a continuat deplasarea, părăsind locul evenimentului şi a fost identificat, la scurt timp, de către poliţişti.
În urma testării cu aparatul etiloest, s-a constatat că prezenta o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc pentru recoltarea de probe biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că persoana aflată la volan nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Autorul accidentului, reţinut pentru 24 ore
- Bărbat de 50 de ani, strivit de tractor în Agrieș. Martorii i-au sărit în ajutor, dar le-a murit în braţe
- Pădurar strivit de tractor, în Stoenești. Omul s-a răsturnat cu utilajul într-o râpă și nu a mai putut fi salvat
- Tractor furat din Olanda, găsit de poliţişti în faţa unei porţi din Târgu-Neamţ. Utilajul fusese scos la...
Biroul de Presă al IJP Harghita a menţionat că, în acest context, a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de "conducerea pe drumul public a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere auto, ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor în drept şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", urmând ca, după finalizarea cercetărilor, acesta să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc.
Autorul accidentului a fost reţinut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei competente, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, cu propunere de arestare preventivă.