Un tânăr a murit în Predeal, după ce a furat un snowmobil şi a intrat într-un chioşc
Un tânăr în vârstă de 17 ani, din Bucureşti, a murit, noaptea trecută, după ce a furat un snowmobil şi a intrat într-un chioşc de pe pârtia din Predeal.
De Alin Tarnovschi la 26.01.2020, 15:27Un tânăr în vârstă de 17 ani, din Bucureşti, a murit, noaptea trecută, după ce a furat un snowmobil şi a intrat într-un chioşc de pe pârtia din Predeal.
Împreună cu un prieten de aceeaşi vârstă, tânărul de 17 ani a furat un snowmobil de la baza pârtiei din Predeal şi a pornit într-o cursă nebună.
Cei doi s-au plimbat aproximativ o oră şi 30 de minute până când s-a produs tragedia.
La un moment dat, tânărul care conducea snowmobilul furat a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în plin într-un chioşc situat la baza pârtiei.
Tânăr mort pe pârtia Predeal, accident cu un snomobil furat
"La data de 26 ianuarie 2020, în jurul orei 03.30, Poliția Stațiunii Predeal a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe pârtia de schi din orașul Predeal a avut loc un accident cu un snowmobil, în care au fost implicați doi tineri, în vârstă de 17 ani din București.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 02.00, cei doi tineri ar fi sustras un snowmobil, aflat la baza pârtiei în vederea utilizării acestuia pe pârtie.
În timp ce se deplasau cu acesta, conducătorul vehiculului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a rupt o plasă de protecție a pârtiei și a lovit un chioșc amplasat la baza pârtiei.
Conducătorul vehiculului, în vârstă de 17 ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, ulterior, fiind declarat decesul acestuia.
Cel de-al doilea tânăr a fost consultat la fața locului de către echipajul medical, ulterior fiind prezentat la spital pentru investigații medicale.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "furt în scop de folosință","vătămare corporală din culpă" și "ucidere din culpă", instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", se arată într-un comunicat al Poliţiei.