Antena LIVE

Curs valutar

Andreea, o tânără de 22 de ani, a murit de COVID-19 în același spital în care virusul i-a răpus mama

O mamă şi fiica ei de 22 de ani s-au stins de coronavirus la o săptămână una după alta. Amândouă au murit în acelaşi loc, la terapie intensivă, în Spitalul Judeţean din Argeş. Ultima înregistrare cu tânăra este dureroasă. Fata ar fi fost pusă să doarmă într-un cort, în frig. În ziua în care a murit, tânăra avea absolvirea. Îşi luase licenţa în studii economice.

De la 31.07.2020, 21:01
WhatsApp
Vezi și:

Andreea: Când am ajuns cu ambulanţa, am stat pe aici până a venit o doamnă. Mi-a luat temperatura. M-a întrebat una-alta. Iniţial, au vrut să mă bage în spital şi nu a mai fost niciun loc şi apoi a zis că mă bagă într-un cort cu un nene şi apoi m-au băgat singură.

Pe 20 iulie, Andreea i s-a plâns unchiului său de modul în care se face triajul la Spitalul Judeţean Argeş, unitate medicală sufocată în ultima perioadă de pacienţi. Tânăra aştepta să i se facă testul de coronavirus. 

Andreea: Nu ştiam ce se întâmplă sau care-i faza până m-am prins că e cineva care testează aici şi tot strigă persoane, dar acum cred că le-a luat şi le testează în altă parte că erau lângă cortul meu, dar nu mai sunt. 

Medicul de familie a convins-o să meargă să se testeze, după ce mama ei a murit de coronavirus. Andreea era pregătită să rămână în spital. Unchiul ei spune că îşi luase şi haine de schimb într-un rucsac, dar s-a răzgândit când a fost pusă să doarmă pe o targă, jos, în cort. 

Gabriel Copciag, directorul medical al Spitalului de Urgență Piteşti: A fost examinată, starea ei generală a fost foarte bună, s-a făcut testul noaptea, urmând ca rezultatul să fie dat a doua zi. Fata a refuzat internarea, a plecat cu un grup de prieteni acasă la Rucăr.

A doua zi, Andreea a primit rezultatul la telefon. Era şi ea infectată. Medicul de familie i-a prescris un tratament și a îndemnat-o să se interneze. Andreea a stat acasă până sâmbăta. 

Ion Vorovenci, secretar general Consiliul Județean Argeș: Cu Andreea s-a luat legătura în data de 23 iulie. Era acasă, avea o stare febrilă, dar se simţea bine, în data de 24, la fel, s-a luat legătura, a început să se simtă mai rău, s-a agravat.

Medicul de familie spune că ambulanţa a venit după opt ore pentru că tânăra nu avea dovada scrisă că este infectată. Andreea s-a stins la terapie intensivă, la Spitalul Judeţean. Același loc în care murise şi mama ei cu exact o săptămână în urmă. Rudele spun că, în tot acest timp, Andreea a fost sunată o singură dată de Direcția de Sănătate Publică. Şi doar ca să îi ceară numărul de telefon al mamei. 

Ministrul Sănătăţii a mers personal la Spitalul Judeţean din Argeş pentru a verifica ce s-a întâmplat în acest caz. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: În măsura în care am avut un vid legislativ, nu puteam face nimic. De pe 3 până pe 21 n-am avut pârghiile să putem reţine către internare sau evaluare dacă acest pacient nu a dorit.

După moartea Andreei a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

arges rucar andreea coronavirus spital terapie intensiva test
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024