Antena LIVE

Curs valutar

Video

Tânăra pe care ar fi bătut-o Florin Salam într-un hotel din Capitală este prostituată. Reacţia impresarului manelistului

Florin Salam a început cu stângul noul an. Cântăreţul este acuzat că ar fi lovit o damă de companie într-o cameră de hotel din Capitală. Agresiunea ar fi avut loc chiar pe 1 ianuarie, spun poliţiştii care fac acum cercetări. 

De la 16.01.2024, 13:40
WhatsApp
Vezi și:

Din informaţiile pe care le avem până în acest moment, totul s-ar fi întâmplat în prima zi a anului, pe 1 ianuarie, într-o cameră de hotel a unei unităţi de cazare din zona Universitate. Femeia a depus plângere la poliţie, iar agenţii fac acum cercetări pentru a stabili dacă acea plângere este sau nu reală.

Reacţia impresarului manelistului

Ei bine, poliţiştii au mers astăzi să îl caute pe Florin Salam la casa lui din sectorul 1 al Capitalei, însă nu l-au găsit. Au stat de vorbă şi cu impresarul acestuia. Potrivit acestuia, Florin Salam nu se află în ţară în acest moment, dar va reveni şi va sta de vorbă atât cu poliţiştii cât şi cu procurorii pentru a lămuri situaţia, pentru că, spune el, totul ar fi o adevărată înscenare.

Este deschis aşadar un dosar penal, un dosar prin care se fac aceste cercetări pentru ca autorităţile judiciare să afle dacă este vorba despre o plângere reală şi dacă Florin Salam într-adevăr a bătut-o pe tânăra respectivă. 

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

florin salam agresiune dosar penal hotel bucuresti
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025