Târgul V for Vintage din Capitală
Rochiţe, poşete, eşarfe, multă culoare şi iz de parfum vechi. Toate la târgul V for Vintage din Capitală, acolo unde sute de doamne s-au grăbit să ajungă în această dimineaţă.
De Redactia Observator la 06.04.2014, 13:50Pungile de cadouri au fost umplute atât cu produse noi cât şi cu obiecte deosebite de vestimentaţie second hand ale unor mari case de modă din Marea Britanie.
Cel mai vizat sector de la târgul V for Vintage este cel destinat hainelor second hand. De la bijuterii şi blănuri din perioada victoriană, până la celebrele poşetuţe cu mărgele din 1920. Evenimentul a deschis şi uşa designerilor români.
Iar organizatorii s-au gândit la toate. Pentru a lăsa clientele să facă shopping în linişte, au amenajat un atelier de creaţie unde copiii au putut să picteze şi să creeze bijuterii. Patiserii s-au prezentat şi ei cu tot felul de produse delicioase. Au adus tarte, prăjituri şi multe fursecuri.
Târgul V for Vintage şi-a deschis ieri porţile la Sala Dalles şi se închide duminică seara. Dacă nu aţi apucat să ajungeţi, trebuie doar să urmăriţi pe siteurile vânzătorilor de produse second hand următoarea ediţie.