Tatăl fetei care a ucis-o pe Denisa în Spania este poliţist. El a fost cel care şi-a dus fiica în arest
Rocio Martinez, tânăra de 19 ani care a înjunghiat-o mortal pe Denisa Maria, o adolescentă româncă de 17 ani, a fost predată forţelor de ordine chiar de tatăl său, poliţist.
De Redactia Observator la 27.11.2018, 21:59Rocio Martinez, tânăra de 19 ani care a înjunghiat-o mortal pe Denisa Maria, o adolescentă româncă de 17 ani, a fost predată forţelor de ordine chiar de tatăl său, poliţist.
Tatăl fetei a avut de luat o decizie grea, însă simţul dreptăţii a învins.
Martinez se află în stare de reţinere şi urmează să apară în fața magistraţilor Curții de Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru omor deosebit de grav.
Tânăra a fugit şi s-a ascuns după crimă
Tânăra a fugit şi s-a ascuns după ce a ucis-o pe Denisa, însă tatăl său, agent al Gărzii Civile, a facilitat prinderea fiicei sale şi a însoţit-o în arestul poliţiei spaniole.
Rocio Martinez este fosta parteneră a iubitului Denisei Maria.
Părinţii româncei îi învinovățesc pe părinții tinerei spaniole pentru moartea fiicei lor, deoarece aceştia ştiau că Rocio Martinez le ameninţase fata verbal şi prin mesaje, dar nu au făcut nimic în acest sens.
Denisa, înjunghiată mortal în abdomen
Nenorocirea a avut loc duminică seara, când Denisa Maria a venit să deschidă ușa locuinței pe care o împărțea cu prietenul ei. A fost înjunghiată mortal în abdomen, imediat ce i-a deschis uşa tinerei de 19 ani.
În acel moment, Denisa vorbea la telefon, iar numele pe care l-a pronunţat românca în momentul atacului i-a condus pe anchetatori la presupusa criminală. Tânăra ar fi acționat din gelozie.
Ameninţări clare şi explicite cu moartea
Informaţiile despre caz sunt foarte greu de obţinut, menţionează presa spaniolă, însă tatăl Denisei ar fi declarat că fata lui a primit amenințări clare şi precise prin "WhatsApp", cum ar fi "Te voi tăia", "Dacă te prind, sigur te omor"," Este foarte ușor să comiți o crimă".
Tatăl poliţist al tinerei Rocio Martinez recunoaşte că a fost o greşeală să o considere pe fiica sa suficient de matură încât să se rezume doar la ameninţă fără fond.
Tatăl poliţist al tinerei criminale îşi recunoaşte vina
"Am greșit să las totul în mâinile fiicei mele, ar fi trebuit să fiu mai precat, să-i caut pe părinţii acelei fete. Poate dacă aş fi făcut aşa, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Acum suntem două familii distruse, cu o fată moartă şi alta în puşcărie", precizează tatăl tinerei spaniole care a ucis-o pe româncă.