Timişorenii, terorizaţi de un sunet misterios, care se aude la fiecare 7 minute, timp de 7 secunde
Picătura chinezească are acum o variantă în centrul Tmişoarei. De o lună și jumătate, zi și noapte, locuitorii unui bloc aud la fiecare 7 minute, un sunet pe care nu au reusit să-l identifice și nici să afle de unde vine. Sunt plângeri şi sesizări la mai multe instituţii, însă fără succes. Un muzician a reuşit doar să pună pe note zgomotul misterios.
De Redactia Observator la 28.01.2025, 20:18- Un cuplu, printre cei trei suspecţi arestaţi în legătură cu furtul tezaurului dacic: "Păreau oameni normali". DETALII la Observator 19:00
- Bugetul pe 2025: ministerele care primesc bani în plus şi cele de la care se taie. Analiştii spun că ţinta de deficit nu va fi respectată
Zgomotul obsedant fost fost sesizat prima data pe 10 decembrie. De atunci, fie zi, fie noapte, la fiecare şapte minute se aude un vuiet prelung de 7 secunde.
"E un sunet vibrant, oscilant, radiant, nici nu știu cum să-l numesc, parcă transmis prin niște tuburi", spune Adrian Mardan, locatar.
Adrian Mardan locuiește la etajul 4 si susţine că uneori vibrația e atat de puternică încât geamurile se cutremură. Bărbatul, muzician, a făcut o anchetă pe cont propriu pentru a identifica originea sunetului misterios.
"Din filmările pe care le-am făcut, am extras din ele sunetul și le-am încărcat pe track-uri diferite, adică pe canale. Îi dau drumul dacă vreți... și cumva le-am comparat. Le-am tăiat și le-am trimis unul prieten care se ocupă cu antene, cu relee, că să mă ajute să identificăm cumva sursă lor", spune el.
A reuşit doar să-i dezlege melodia
"Fiind RE ȘI bemol, cumva, între 200 și 300 de herti, undeva pe acolo se învârt, sper să nu greșesc", adaugă locatarul.
Singurii care au auzit sunetele până acum sunt locuitorii din respectivul bloc, și nu sunt toți ci cei care au apartamentele pe o parte a imobilului. Sunetul se aude clar inclusiv pe timp de ziuă și se repetă la fiecare 7 minute...Sursa lui rămâne momentan neindentificată. Deranjaţi de zgomot, oamenii au facută o sesizare la Primărie. Plângerea a ajuns la Poliția Locală.
Agenția pentru Protecția Mediului nu are nicio explicaţie.
"Evident auzim, e un zgomot, clar o sursa artificiala. E un sunet nedorit si.. ciudat", spune Alina Căluşeriu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş.