Tineri logodiți, morți în Târgu Jiu din cauza unei sobe defecte
Sfârşit cumplit pentru doi tineri din Gorj, logodiţi de trei luni. Elevi în ultimul an de liceu, tinerii au fost găsiţi decedaţi, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Mama fetei i-a găsit fără suflare în garsoniera închiriată în care locuiau tinerii.
De Diana Speretoiu la 08.01.2020, 21:45Sfârşit cumplit pentru doi tineri din Gorj, logodiţi de trei luni. Elevi în ultimul an de liceu, tinerii au fost găsiţi decedaţi, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Mama fetei i-a găsit fără suflare în garsoniera închiriată în care locuiau tinerii. Ucigașul tăcut a fost chiar soba defectă din camera în care dormeau.
Printr-un apel disperat la 112, mama Teodorei a anunţat azi dimineaţă că şi-a găsit fata de 18 ani fără viaţă. În aceeaşi garsonieră, logodnicul fetei, un tânăr de 19 ani, a avut aceeaşi soartă.
Cei doi tineri locuiau cu chirie într-o garsonieră şi se încălzeau cu o sobă pe lemne. Aşa cum obişnuiesc de altfel cele mai multe familii din acest bloc. Primele concluzii ale anchetatorilor arată că soba ar fi fost defectă, iar monoxidul de carbon emanat de aceasta le-ar fi adus sfârşitul celor doi.
Elevi în clasa a XII-a, tinerii se pregăteau să dea Bacalaureatul şi apoi să formeze o familie. De trei luni erau logodiţi şi făcuseră deja planul pentru nuntă. Abia se mutaseră în garsoniera de la marginea oraşului Târgu-Jiu, unde se încălzeau cu lemne, la fel ca jumătate din populaţia României.
"Alaltăieri i-am văzut ultima dată, că a ieşit mult fum de la ei, de acolo, când au făcut focul. A venit proprietara, s-a uitat şi a plecat. Şi le-a spus să nu mai facă focul. Probabil că au rămas lemne nearse în sobă. Şi s-au intoxicat, a luat foc spre seară probabil", spune unul dintre vecini.
Criminaliștii au luat mai multe probe din garsonieră. În urma necropsiei, medicii legişti vor stabili cauza exactă a decesului celor doi. Doar în Gorj, de la începutul iernii, pompierii au intervenit la peste 40 de incendii. Cele mai multe, provocate de coşuri de fum defecte.
Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj: Trebuie să verificăm aparatele de încălzit, trebuie să verificăm centralele, boilerele pe care le utilizăm. Verificarea trebuie făcută de personal specializat
În ultimul an, peste 140 de români au murit din cauza instalaţiilor de încălzire defecte sau improvizate.