Antena LIVE
Video

Tot mai puține cazuri noi de COVID-19 în București, se apropie "marea relaxare". Când s-ar putea redeschide restaurantele și sălile de sport

Valul trei al pandemiei se apropie de mal. Doar unul din 15 teste făcute în ultimele 24 de ore a fost pozitiv, faţă de unul din patru în urmă cu o lună. Numărul de infectări scade pentru a cincea săptămână consecutiv, iar la ATI sunt mai puţin de 1.400 de internaţi, după aproape o lună.

De la 24.04.2021, 19:34

Capitala a coborât sub pragul de 4 cazuri la mia de locuitori după mai bine de o lună. Din 15 martie, incidenţa nu a mai fost sub acest prag, cu un vârf de 7,08 pe 31 martie. Însă, potrivit legii, restricţiile de weekend se anulează când incidenţa scade sub 3.5.

Alin Stoica, prefectul Capitalei: E previzibil că vom scădea şi sub 3,5 în următoarea perioadă şi atunci programul operatorilor economici, şi în perioada de weekend de vineri, sâmbătă duminică, va fi până la 21 şi circulaţia persoanelor va fi permisă până la ora 22.

Săptămâna viitoare ne aşteptăm şi la redeschiderea restaurantelor şi a sălilor de sport, închise la mijlocul lunii martie. 

Simona Gheorghiu, proprietar complex sportiv: Acum parcă a fost mai rău ca niciodată.  Oamenii se obişnuiseră să vină la sală, îşi intraseră oarecum în normalul omului care face sport. 

Pe acelaşi subiect

Chiar dacă sălile de fitness s-ar putea redeschide în curând, unele restricţii rămân. Aşadar chiar dacă nu avem nevoie de mască în timp ce facem efort fizic intens, vom fi nevoiţi să o purtăm în spaţiile comune ale sălilor, aşadar la recepţie, pe holuri sau la vestiare 15,45 

Când se redeschid restaurantele în București

Alin Stoica, prefectul Capitalei: Restaurantele la interior vor putea fi deschise treptat, după ce coborâm sub 3 rata de infectare, mai întâi cu 30% după aia cu sub 1,5 la 50%.

Până atunci, urmează weekendul de Paşti, când restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii sunt anulate, iar magazinele şi terasele sunt deschise în vinerea mare până la ora 20. 

Alin Stoica, prefectul Capitalei: Circulaţia este doar pentru a merge şi a ne întoarce de la locaşurile de cult. Nu este circulaţie liberă oriunde.

În Ilfov, scăderea numărului de cazuri este şi mai accentuată. De la 9.25 la începutul lunii, la 3.80 astăzi. În ultima săptămână au scăpat de carantină 9 localităţi din Ilfov. Doar Berceni a rămas peste pragul de 6, de la care se intră în carantină.

Ți-a plăcut acest articol?

bucuresti restrictii covid-19 restaurante sali de sport
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024