Traficanţi, prinşi de DIICOT chiar în timp ce vindeau 20 de kilograme de canabis. Din grupare făceau parte şi doi minori
Polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au prins 10 persoane care făceau trafic cu droguri de risc și de mare risc, transmite, sâmbătă, DIICOT. Printre ei se află și doi minori folosiți la transportul drogurilor, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 28.10.2023, 13:35Procurorii DIICOT și polițiștii Serviciului Antidrog din Capitală au dispus reținerea a 10 suspecți cercetați pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată. În octombrie 2023, o rețea de traficanți de droguri formată din 10 cetățeni români, a deținut, depozitat și transportat cantități de droguri de risc și de mare risc pentru a fi vândute.
Polițiștii și procurorii DIICOT i-au prins, joi, în timp ce făceau vânzarea
Cinci indivizi din grupare au negociat, printr-un intermediar, vânzarea unei cantități de 20 de kilograme de canabis, pentru suma de 80.000 de euro, adică 4000 de euro pe kilogram și o cantitate de cocaină.
Polițiștii și procurorii DIICOT i-au prins, joi, în timp ce făceau vânzarea. Totodată, au depistat și alți trei membri, dintre care doi minori care transportau cantitatea de 5,95 kilograme canabis, destinată și aceasta comercializării.
- "Nu am văzut niciodată un caz ca ăsta". Plăteau pentru plăcere, dau ajungeau morți. Femeia din SUA chem...
- Percheziţii la persoane suspectate de trafic de minori, în Argeş. Patru fete ar fi fost drogate şi exploatate...
- Bărbat de 53 de ani, spulberat pe o șosea de un tânăr care s-ar fi urcat drogat la volan. Impactul a fost fatal
Ulterior, potrivit comunicatului DIICOT, au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Dâmbovița, inclusiv la o fermă și la sediul unei societăți comerciale, fiind identificate și ridicate alte 7 kilograme canabis, telefoane mobile, cântare electronice de mare precizie, grindere, precum și alte mijloace de probă.
Juudecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a fost sesizat, sâmbătă, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.