Antena LIVE

Trei angajaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, depistaţi pozitiv cu COVID-19 după vaccinare

Trei angajaţi ai Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19 după ce s-au vaccinat.

De la 07.01.2021, 17:50
Trei angajaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, depistaţi pozitiv cu COVID-19 după vaccinare Profimedia

Este vorba de un medic, un asistent şi o a treia persoană, angajată în rândul personalului auxiliar la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.

Managerul unităţii medicale, Cristian Oancea, susţine că acest lucru a fost posibil pentru că persoanele se aflau deja în cursul bolii când au primit vaccinul, dar că nu prezentau simptome.

"Era în cursul bolii deja. Am vaccinat aceste persoane şi când au prezentat simptome minore, le-am găsit pozitive. Dar nu este în contextul vaccinării. Credem că dinainte au contactat virusul, dar erau asimptomatici. Acum sunt stabili, au simptome minore”, a declarat medicul Cristian Oancea, pentru News.ro.

500 de angajaţi de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, vaccinaţi

Până acum, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, 500 de persoane, din rândul angajaţilor, au primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19.

Aproape 60.000 de cadre medicale au fost vaccinate în România până miercuri, potrivit datelor oficiale furnizate de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Cu un al doilea vaccin aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului, cel al companiei Moderna, vaccinarea ar urma să crească și mai mult în perioada următoare, atât în țară, cât și la nivelul UE. 

Ți-a plăcut acest articol?

vaccin anti-covid
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024