Trei morţi şi patru răniţi într-un accident cumplit lângă Timișoara. Un TIR scăpat de sub control a făcut praf patru mașini
Trei oameni au murit și alți patru au fost răniți într-un accident cumplit petrecut marți după-amiază, pe raza localității Albina de lângă Timișoara. Patru mașini și un TIR s-au ciocnit iar impactul a fost devastator.
De Ana Maria Ghiarasim la 03.08.2021, 15:03Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, accidentul a avut loc în localitatea Albina, pe DJ 592.
"La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara cu o autospecială de primă interventie si comandă, o descarcerare, 1 ATPVM, trei echipaje SMURD şi trei ambulanţe SAJ. Au fost implicate patru autoturisme şi 1 autotren. Sunt 7 persoane implicate, dintre care 4 persoane conştiente, monitorizate la faţa locului de echipajele de urgenţă. Din nefericire, 3 persoane sunt decedate (doi bărbaţi şi 1 femeie). În prezent, 2 victime au fost transportate la spital”, a transmis ISU Timiş.
Alte două persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului, a arătat sursa citată.
Potrivit polițiștilor, șoferul TIR-ului care circula din direcția Timișoara-Buziaș a încercat să evite impactul cu un autoturism oprit ce se pregătea să facă stânga și a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. După impact, alte trei mașini au fost lovite de TIR-ul scăpat de sub control.
Articol realizat cu informații și imagini obținute de reporterul Observator Iulia Pop.