Trei tineri din Craiova au provocat intenționat un accident, apoi au bătut victimele. Unul dintre agresori a vrut să fugă din ţară
Trei tineri din Craiova, aflați într-o mașină, au fost implicați într-un scandal în trafic, apoi au lovit cu autorismul, în mod intenționat, mașina cealaltă, iar ulterior i-au luat la bătaie pe cei aflați în interior. Cei trei au părăsit locul faptei, unul a vrut să fugă din țară,dar au fost prinși, notează Mediafax.
De Redactia Observator la 18.01.2023, 18:09Trei tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 28 de ani, toți din Craiova, au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, acuzați de tentativă la omor. Aceștia au fost implicați în agresiunea comisă în trafic în 12 ianuarie, asupra unui bărbat de 36 de ani, din Craiova. Dosarul a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care face cercetări pentru tentativă la omor.
Toți cei trei tineri au fost duși la audieri
„În fapt, trei tineri din municipiul Craiova sunt bănuiți că în seara zilei de 12 ianuarie a.c., în urma unui conflict în trafic, ar fi lovit cu autoturismul în care se aflau autoturismul persoanei vătămate, iar după impact i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri, provocându-i plăgi tăiate și/sau despicate la nivelul capului și corpului. După eveniment, cei trei au părăsit locul producerii faptei, sustrăgându-se cercetărilor”, arată, miercuri, Poliția Dolj.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au identificat, în noaptea de 17 ianuarie, pe unul dintre tinerii implicați în agresiune. Este vorba de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Craiova, care a fost preluat de polițiști din Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier 1, când încerca să părăsească teritoriul României.
- Coşmarul unor români al căror bloc a intrat în reabilitare vara trecută. S-au trezit iarna cu apartamentele...
- Record al producţiei de maşini în România în 2022. Cele mai cumpărate mărci de autoturisme noi
- Un bătrân de 80 de ani s-a aruncat în gol de la etajul doi al unui spital din Craiova. Era internat la Psihiatrie
De asemenea, marți a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Craiova, și au fost găsiți și ceilalți doi tineri, de 25 și 28 de ani, care se sustrăgeau cercetărilor. De asemenea, a fost găsit și autoturismul folosit în seara de 12 ianuarie.
Toți cei trei tineri au fost duși la audieri, iar în urma probatoriului administrat, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus, miercuri, arestarea preventivă a celor trei pentru 30 de zile.