Tun de jumătate de milion de euro, dat de un funcţionar din Brăila. Schema prin care ar fi fraudat fonduri UE
Parchetul European (EPPO), biroul din Cluj-Napoca, efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Brăila, în cadrul unei anchete privind o fraudă de peste o jumătate de milion de euro cu fonduri pentru agricultură, produsă de un funcţionar şi familia sa, relatează Agerpres.
De Redactia Observator la 25.04.2024, 16:49- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Potrivit unui comunicat al EPPO, au loc descinderi în biroul funcţionarului implicat în acest caz, la trei firme şi patru locuinţe. Ancheta vizează un funcţionar public din comuna Gropeni, judeţul Brăila, despre care se presupune că ar fi obţinut 561.000 de euro din fonduri agricole UE prin falsificarea documentelor pe numele unei întreprinderi individuale şi al unei societăţi comerciale.
Documentele falsificate au fost depuse la Agenţia Română de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) - Centrul Judeţean Brăila în vederea achiziţionării între 270 şi 427 de hectare de teren în perioada 2013 - 2020.
Se presupune că funcţionarul public a fost, în realitate, cel care administra întreprinderea individuală şi societatea comercială, în locul soţiei şi fiului său, care au fost numiţi ca administratori legali.
Toate cele trei persoane vor fi aduse la sediul unităţii de poliţie pentru audieri, urmând ca împotriva lor să fie dispuse măsuri legale. La percheziţii participă zeci de poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Jandarmeria Română - Inspectoratul de Jandarmerie Judeţean Brăila.