Antena LIVE

Curs valutar

Video

Tunelul de autostradă unic în România. E forat printr-un deal, are 1,3km, două galerii fiecare cu câte două sensuri de mers: când va fi gata

Săpăturile primului tunel de autostradă din România sunt aproape gata, iar în primăvară, constructorul austriac va străpunge dealul Momaia din judeţul Argeş. Vorbim de Secţiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Într-o parte a galeriilor uriaşe se sapă non-stop, în cealaltă se lucrează deja la finisaje. Veştile bune se opresc, însă, aici. Pentru alte două sectoare, nu au fost obţinute nici măcar toate avizele.

De la 14.01.2025, 20:08
WhatsApp
Vezi și:

Săpăturile la cei 1,3 kilometri de tunel care subtraversează dealul Momaia din Argeş sunt aproape gata. Lucrările au început în toamna lui 2023 şi nu s-au oprit deloc, nici măcar în week-enduri sau de sărbători. Tunelul are două galerii, două sensuri de mers, şi este forat printr-o metodă inedită austriacă ce presupune excavarea secvențială și ranforsarea pe parcurs a pereților. Iar asta se face prin pulverizarea de beton.

Într-o parte a tunelului se sapă, în cealaltă se montează hidroizolaţia, armătura şi căptuşeala finală din beton. În ritmul în care se lucrează, dealul va fi străpuns până la primăvară. "Preconizam undeva martie, in a doua jumatate de martie trebuie sa iesim cu primul tunel. Mai avem 160 pe tunelul Daniela", a declarat Fernando Lopez, manager de proiect autostrada.

Tunelul va fi prima lucrare de acest tip realizată pe o autostradă în România

Tunelul va fi prima lucrare de acest tip realizată pe o autostradă în România. Include şi trei conexiuni de siguranţă între cele două galerii, două pietonale şi una pentru accesul maşinilor de urgenţă. În afara de tunel, constructorul are de finalizat pe sectiunea Sectiunea Tigveni – Curtea de Atges si 12 poduri, pasaje si viaducte, cel mai lung viaduct fiind acesta, care masoara de 630 de metri. Întreaga bucata de autostrada are 10 km și va fi gata în doi ani de acum incolo.

"Noi avem un termen contractual pe sfârşit de februarie 2027, credem noi ca la sfarsit 2026 sa predam contractul", a declarat Fernando Lopez, manager de proiect autostrada. Întreaga autostradă de la Piteşti la Sibiu este împărţită în 5 Secţiuni şi va avea 122 de kilometri. Până acum, s-au construit doar două cioturi, la capete, care însumează doar 30 de kilometri. Secţiunile 2 şi 3, cele mai complicate, cu tuneluri, viaducte şi poduri, sunt încă la stadiul de avizare a proiectelor tehnice. Oficialii din ministerul Transporturilor visează că în trei ani vom circula cu mare viteză peste Carpaţi.

"Noi estimam ca la finalul anului 2028, de 1 decembrie, 110 ani de la Marea Unire să avem prima autostrada peste Carpati in totalitate in trafic", a declarat Ionel Scrioşteanu, secretar de stat Minsiterul Transporturilor. Anul trecut, în întreaga ţară, au fost daţi în folosinţă 200 de kilometri de autostradă, iar anul acesta, se preconizează un nou record - încă 250 de kilometri, cei mai mulţi pe autostrada Moldovei.

Cristi Popovici

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume. ...

autostrada tunel arges
Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Zodiac chinezesc pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Singura zodie favorizată,...
Fanatik.ro
Publicat 14.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Elon Musk preia un fake news grosolan despre alegerile din România și acuză...
spotmedia.ro
Publicat 11.01.2025
Speriată de zgomotele ciudate din locuința ei, o femeie a spart peretele. Ireal...
Gandul
Publicat 14.01.2025
Cine e adevăratul suveran al suveraniștilor și cel mai periculos dintre ei....
Adevărul
Publicat 14.01.2025
Mesajul lui Tavi Clonda după ce Gabriela Cristea a părăsit emisiunea Capriciile...
A1
Publicat 14.01.2025
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce...
CaTine
Publicat 14.01.2025
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
spynews.ro
Publicat 13.01.2025
Rapid, 10 zile în megaorașul luxului extrem + Cât costă cel mai scump...
GSP
Publicat 13.01.2025
Fiul pianist al Corneliei Catanga, de dragul căruia ea își vânduse tot aurul,...
Click.ro
Publicat 14.01.2025
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când...
Useit
Publicat 14.01.2025
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din...
Redacţia.ro
Publicat 13.01.2025
Instanța confiscă sume astronomice de la fostul șef al Institutului de...
libertatea.ro
Publicat 13.01.2025
Britney Spears a postat un nou videoclip „vesel”, în ciuda haosului provocat...
ZU
Publicat 14.01.2025
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă
Hello taste
Publicat 14.01.2025
Pediatrii dezvăluie care sunt cele mai importante substanțe nutritive pe care...
Deparinti
Publicat 14.01.2025
Angajații din IT, în fața unor mari schimbări pe piață....
ziare.com
Publicat 14.01.2025
Birce Akalay a fost surprinsă cu o atitudine extrem de pozitivă în cadrul unui...
Happy
Publicat 14.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce se întâmplă dacă nu porți ochelarii de vedere recomandați de oftalmolog
Medicool
Publicat 14.01.2025