Turistă căzută în prăpastie, în Bucegi! A făcut un pas greşti şi s-a prăbuşit într-o râpă
Misiune de salvare contracronometru în Bucegi! O turistă de 68 de ani a căzut într-o prăpastie, aproape de Cascada Urlătoarea. Pentru a ajunge la victima grav rănită, salvamontiştii au fost nevoiţi să acţioneze într-o zonă extrem de accidentată. Din fericire, totul s-a încheiat cu bine.
De Redactia Observator la 16.09.2017, 10:20Misiune de salvare contracronometru în Bucegi! O turistă de 68 de ani a căzut într-o prăpastie, aproape de Cascada Urlătoarea. Pentru a ajunge la victima grav rănită, salvamontiştii au fost nevoiţi să acţioneze într-o zonă extrem de accidentată. Din fericire, totul s-a încheiat cu bine.
Turista era cu soţul şi un grup de prieteni pe munte. După ce au terminat drumeţia, au vrut să coboare de pe platoul Bucegilor în staţiunea Buşteni. Niciunul dintre ei nu a luat în calcul dificultatea traseului şi nici faptul că se lăsase întunericul.
"Oamenii aveau experienţă totuşi, erau în vârstă, cu adevărat, dar oamenii muntelui, care merg, au mers de-a lungul anului pe munte. Eu aş spune totuşi că au omis un lucru. Nu au luat în calcul că întârzie prea mult pe traseu, nu şi-au luat lanterne şi i-a prins noaptea", a declarat Claudiu Vasilescu, salvamontist la Buşteni.
La coborâre, cu toată experienţa muntelui, femeia de 68 de ani din Ploieşti a făcut un pas greşit. Suficient cât să alunece pe stânci şi să prăbuşească într-o râpă, aproape de Cascada Urlătoarea.
Speriaţi, camarazii turistei au cerut ajutorul salvatorilor montani. Operaţiunea de recuperare a rănitei a fost extrem de dificilă, într-o zonă periculoasă a Văii Caraiman.
Acolo, salvamontiştii i-au acordat primul ajutor victimei grav rănite. Au bandajat-o în zona capului, ca să îi oprească sângerarea.
Turista a fost transportată aseară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Pe lângă rănile de la cap, avea şi fracturi la mâini.
Incidentul vine la doar câteva zile după ce o altă turistă de 76 de ani din Capitală s-a accidentat grav în condiţii similare.