Ultimele pregătiri pentru Electric Castle
Mai sunt două zile până va începe Electric Castle, iar pregătirile sunt pe ultima sută de metri. Sute de mii de turişti sunt aşteptaţi la Castelul Banffy, din Bonţida, la maratonul distracţiei, care va dura 5 zile şi 5 nopţi.
De Alex Prunean la 11.07.2022, 08:29E forfotă mare la Castelul Banffy din Bonţida. Peste două zile, domeniul de peste 40 de hectare va fi transformat într-un tărâm electrizant.
Renate Rozenberg, PR Electric Castle: “Avem aproape 300 de artişti invitaţi. Am crescut numărul de scene anul acesta, astfel încât să oferim experienţe variate din toate stilurile, pe cele zece scene pregătite. “
Peste 250.000 de oameni sunt aşteptaţi anul acesta la cea de-a noua ediţie a festivalului Electric Castle.
Cu ce ajung petrecăreţii la Electric Castle
În primul rând, pentru a nu pierde ore bune în trafic, trebuie să lăsaţi maşina acasă. Puteţi ajunge la festival folosind autobuzele speciale, care vor pleca din Cluj-Napoca, atât ziua, cât şi noaptea sau pe calea ferată. În cele 5 zile, toate trenurile CFR, indiferent de rang, vor opri și aici în gara Bonţida.
15.000 de locuri de cazare au fost disponibile în campingul oficial, însă acestea s-au dat ca pâinea caldă încă din primele zile. Cei mai mulţi dintre petrecăreţi se vor caza la localnicii din zonă.
Localnică: “Aici vor sta. În partea aceasta vor fi câteva corturi şi acolo vreo trei-patru rulote.”
Pentru a evita cozile interminabile, turiştii dornici de distracţie pot să își preschimbe biletele în brățări de acces în punctele deschise în București sau în Cluj-Napoca.
Plata în festival se va putea face doar cu brăţara de acces şi în niciun caz cash sau cu cardul personal. Sunt 4 astfel de puncte în care pot fi încărcate cu bani aceste brăţări, dar cel mai bine este sa o faceţi online, încă de acasă.
Festivalul îşi va deschide porţile miercuri, la ora 12.00.