Un Audi electric, lăsat la încărcat, a luat foc şi a explodat pe un bulevard din Satu Mare. Priza ar fi fost defectă
Imagini dramatice, azi noapte, pe un bulevard din Satu Mare, după ce un Audi electric a luat foc la o staţie de alimentare. Maşina fusese lăsată la încărcat şi a fost ținută sub imersie pentru 72 de ore, existănd riscul de reaprindere după incendiu.
De Redactia Observator la 23.07.2024, 11:28Conform informaţiilor obținute de publicaţia presasm.ro, se pare că proprietarul mașinii a încercat să stingă flăcările, dar fără șanse de reușită. Pompierii au fost cei care au lichidat incendiul.
"Detașamentul de pompieri Satu Mare a intervenit în această noapte, în jurul orei 00.00, pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism electric, în municipiul Satu Mare. Pentru gestionarea situației de urgență au fost dislocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu nouă cadre militare. Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent în zona frontală a autoturismului, cu posibilitate de propagare la întregul vehicul și la stația de încărcare pentru vehicule electrice. S-a acționat pentru localizarea și limitarea incendiului, acesta fiind lichidat în limitele găsite. Totodată la intervenția pentru stingere s-au folosit echipamentele specifice din dotare, autoturismul fiind ținut sub imersie pentru 72 de ore, existănd riscul de reaprindere după incendiu. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric generat de o priză electrică defectă", au transmis reprezentanţii ISU Satu Mare.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.