Un bărbat a fost spulberat pe şosea din Iaşi de un şofer fugar. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere
Un bărbat care tocmai se întorsese din Italia cu un autocar a fost spulberat pe o şosea din localitatea Sârca, pe care încerca să o traverseze în fugă, de un şofer care a fugit de la locul accidentului.
De Monica Palade la 08.07.2021, 16:56- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Omul nu a mai reuşit să ajungă pe partea cealaltă fiind izbit în plin şi aruncat la 10 metri. Românul se întorsese acasă ca să îşi schimbe buletinul şi coborâse din autocar ca să se ducă la toaletă. Nimeni nu a bănuit că avea să fie ultimele minute din viaţa sa.
Bărbatul de 43 de ani trebuia să ajungă la Ţigănaşi, unde îl aştepta familia. Mai avea puţin de mers până acasă. Şoferul fugar a fost prins a doua zi la Cucuteni. Autoturismul în care se afla circula cu o viteză de aproap 150 km/h şi se îndrepta spre Târgu Frumos, scrie Ziarul de Iaşi. Bărbatul de 34 de ani împrumutase maşina de la o cunoştinţă şi mersese la Iaşi cu treburi, dar întârziase. Când a fost găsit nu se afla sub influenţa alcoolului. Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Momentul tragediei, surprins de o cameră de supraveghere
Momentul cumplitului accident a fost surprins de o cameră de supraveghere. Impactul a avut loc la ora 2.00. “El nu avea vizibilitate la vale pentru că era autocarul. S-a băgat - uite acolo, unde sunt femeile alea - să îşi facă nevoile, bănuiesc. Lângă autocar n-avea, cum că îl vedea lumea. El a coborât din autocar şi i-a văzut pe ăia că cară genţi, o luat şi el o geantă, să ajute oamenii. Deodată o luat-o la fugă încolo. A venit o maşină neagră, l-a luat pe sus şi l-a aruncat până aici - la linia asta, uite aici. De acolo o mers pe sus până aici. (…) Era din Ţigănaşi, un băiat de 43 de ani. A muncit şi el prin Italia, pe acolo, a oprit autocarul aici, a văzut că au coborât şi oamenii ăia să care bagaje, a coborât şi el. Şi s-a întâmplat...", a povestit un localnic din Sârca pentru Ziarul de Iaşi.
- Un preot din Sălaj se afla la volanul Loganului spulberat de TIR, la Cluj. Cristian a murit pe loc, în vreme ce...
- Medicii i-au amputat piciorul lui Raul. Tânărul de 24 de ani și soția lui au fost spulberați de un BMW la Baia Mare
- Cinci răniţi, după ce un microbuz a zburat de pe şosea într-un canal colector din Maramureş
Bărbatul avea o fată, care îl aştepta să se întoarcă. Din păcate, acum, familia trebuie să se pregătească nu pentru primire, ci pentru înmormântare.