Un bărbat din Botoşani a fost scos pe braţe de pompieri, din garsoniera cuprinsă de flăcări. Incendiul ar fi izbucnit de la o lumânare
Un bărbat din Botoşani a fost salvat la limită de pompieri, în această seară, după ce garsoniera în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. Alte 15 persoane care locuiesc în bloc au fost evacuate, printre ele şi un copil.
De Ovidiu Cojocaru la 01.04.2022, 21:12Bărbatul era în interiorul casei, situată la etajul patru, când bunurile din interior au fost cuprinse de flăcări. Panicat, bărbatul s-a refugiat pe balcon. Salvatorii au trecut prin foc și l-au scos pe brațe, fiind transportat la ambulanță. Potrivit cadrelor medicale, bărbatul a fost intoxicat cu fum. El a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Vigilența vecinilor și intervenția promptă a pompierilor botoșăneni au împiedicat producerea unei tragedii
Concomitent cu acțiunea de evacuare a locatarilor s-a intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta violent în interiorul garsonierei, dar și pentru evacuarea fumului dens care era prezent la nivelul etajelor superioare. Potrivit informaţiilor transmise de reporterul Observator, Angela Bertea, cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare lăsată aprinsă nesupravegheată lângă materiale combustibile
Patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, autoplatforma de lucru la înălțime, dar și două ambulanțe SAJ, polițiști și jandarm au fost mobilizați la locul evenimentului.