Un bărbat din Constanţa a murit chiar în timp ce dădea examenul pentru permis auto
Situaţie dramatică în timpul examenului pentru permisul de conducere. Un bărbat de 46 de ani din Constanţa a murit chiar când îşi susţinea proba practică.
De Monica Palade la 08.01.2021, 13:20- A murit în timpul examenului pentru permis auto
- Medicii au fost nevoiţi să constate decesul
Constănţeanul abia se urcase la volan şi a pornit pe traseu în jurul orei 9. La un moment dat, la intersecţia străzii Ion Raţiu cu bulevardul Mamaia, bărbatul a început să se simtă rău şi a leşinat.
Poliţistul aflat în dreapta a reuşit să oprească în siguranţă maşina şi a sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor.
Medicii au fost nevoiţi să constate decesul
A încercat chiar să îi acorde şi primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă după aproape o oră, au fost nevoiţi să declare decesul.
Trupul bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, pentru a se stabili cauza exactă a morţii. Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.