Un bărbat este cercetat pentru că a scris cu vopsea, pe gardul Palatului Cotroceni, un mesaj jignitor la adresa lui Klaus Iohannis
Un bărbat este cercetat penal pentru distrugere după ce ar fi scris, cu un spray cu vopsea, pe gardul Palatului Cotroceni, un mesaj jignitor la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.
De Redactia Observator la 11.04.2022, 15:17"Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care se observă un bărbat care inscripţionează un text, cu un spray cu vopsea, pe gardul împrejmuitor al Palatului Cotroceni, facem precizarea că în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere", a transmis, luni, Poliţia Capitalei, scrie news.ro.
Bărbatul a fost identificat, iar cercetările sunt efectuate de Secţia 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Mesajul scris pe gardul Palatului Cotroceni a fost "Iohannis trădător".